Lumea Româneascã

Click here to edit subtitle

        Profesor universitar Dr. anca Sîrghie - UN C.V. ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE

        Anca Sîrghie s-a născut la Braşov într-o familie de români transilvăneni, familie în care tatăl, făgărăşan de obârşie, povestea despre cei 4 fraţi  mai mari care luaseră drumul Americii, iar   mama, originară din Ocna Sibiului, păstra vie amintirea străunchiului ei memorandist, “uncheşul” Nicolae Cristea, întemniţat  în 1894 la Vacs, în Ungaria, de unde nu ezită să încurajeze epistolar  “familia în mic şi în mare” că va veni ziua împlinirii idealului politic al românilor ardeleni. De la tatăl Vlase Biţu, manager de spital, stabilit în cele din urmă la Sibiu, ea a luat energia debordantă a implicării în viaţa societăţii şi plăcerea de a patina, pe când mama, o mare melomană şi cunoscătoare a 4 limbi străine,  i-a inoculat bucuria de a asculta muzică şi chiar de a o interpreta la pianul vienez folosit în reuniunile de familie ale vacanţelor petrecute la Ocna, pian care apoi i-a fost dăruit ei. Totuşi, între arte, a ales ca profesie literatura, ca muzica să-i rămână un prieten nedespărţit până în prezent. Câteva personalităţi, cu care şi-a încrucişat destinul, i-au fost modele de-a lungul timpului. Neîndoios că unchiul Nicolae Cristea, primul notar public acceptat în societatea sibiană, exemplu de înţelepciune şi cumpătare în faţa vicisitudinilor cu care l-a întâmpinat regimul comunist românesc, i-a vorbit despre poetul Octavian Goga, colegul de clasă la Liceul „Gh.Lazăr”, şi Ioan Lupaş, istoricul, rămaşi prieteni pentru toată viaţa. Director de spital şi inspector pe oraş, medicul neuropsihiatru Gh.Preda, vecinul căruia îi cânta la pian,  i-a fost pildă în edificarea ei spirituală ca mod de lectură şi de pregătire a conferinţelor publice.
 
      După absolvirea Facultăţii de Litere din Cluj, într-o promoţie strălucită, în care a avut colegi pe poeţii Ana Blandiana, Gheorghe Pituţ, Ion Alexandru, Matei Gavril şi alţii, pe universitarii Mircea Muthu, Ion Cuceu, Viorel Păltineanu, Gligor Gruiţă etc., face doctoratul, terminat în 1981 cu teza Radu Stanca-studiu monografic, apreciată de filosoful Constantin Noica, filosoful care în ultimii lui ani de viaţă, petrecuţi la Păltiniş, i-a arătat o înaltă preţuire intelectuală. În cariera sa didactică, Anca Sîrghie a călăuzit cu pasiune și demnitate profesională generații după generații de liceeni în primii aproape 30 de ani și de  studenți din 1996 până în prezent. Pe unii dintre ei are încântarea să-i reîntâlnească nu numai în țară, ci și în străinătate, cu ocazia conferințelor și a lansărilor de carte, susținute frecvent în S.U.A., unde s-au stabilit cei doi băieţi, ingineri, pe care i-a avut cu soţul ei, Vasile Sîrghie. A funcționat la Ministerul Învățământului din România sub ministeriatul lui Mihai Șora și al celor doi succesori, dobândind în perioada 1990-1992 o experiență profesională interesantă și complexă. Cadru didactic timp de 10 ani la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu și la Academia de Teatru din Tg. Mureș, activează  din 2007 până în prezent la Universitatea „Alma Mater” din Sibiu.
     Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Asociației pentru Istoria Presei,  a Uniunii Teatrale din România, a ASTREI sibiene, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România etc.. Din 1990 până azi funcționează cu pasiune și spirit de inițiativă ca preşedintă a Ligii Culturale „România-Franţa” Sibiu. Prin toate activitățile inițiate, dovedește a fi un promotor al literaturii și culturii naționale pe diferite meridiane ale mapamondului, unde diaspora noastră se afirmă ca parte integrantă a spiritualității românești.

Literat prin profesie și pasiune, ea desfăşoară o prodigioasă activitate interdisciplinară pe tărâm universitar şi publicistic. Nelipsită în presa sibiană și în cea națională, Anca Sîrghie se axează pe problemele istoriei și criticii literare, ale culturii și cărții. Ea a semnat numeroase articole, apărute în „Transilvania”, “Saeculum” „Tribuna”, „Cenaclul de la Păltiniș“, „Euphorion”, „Telegraful Român”, publicaţii de la Sibiu, în „Steaua”, „Tabor”, „Renașterea” din Cluj, în „Limbă și literatură”, „Almanahul literar”, “Cetatea lui Bucur”, “Bucureștiul literar”, „Manuscriptum”, „Românul”,   etc. din capitală, în „Astra”, „Gazeta de Transilvania” de la Brașov, în “Citadela” de la Satu Mare, în “Ardealul literar”, prestigioasa revistă de la Deva, din al cărei comitet de redacție face parte, ca, de altfel, și la “Gând Românesc” din Alba Iulia, ş.a. Scrie și în publicații din străinătate, precum „New York Magazine” și ”Lumină Lină“ de la New York, „Curentul internațional” din Michigan, „Meridianul românesc”din California,”Origini“ din Georgia, revistă la care face parte din advisory board, ca în ultimul timp să fie cooptată în colegiile redacționale ale publicațiilor “Miorița SUA” din Sacramento, California și “Lumea Românească“ din Grand Rapids, Michigan (Statele Unite ale Americii). Este adesea prezentă în „Observatorul” din Toronto şi în revista „Destine literare“ din Montreal (Canada).
 
Studiile ei de istorie şi critică literară au fost selectate pentru volume prestigioase ca: „Filologie și istorie”, „Cercetări de limbă și literatură”, „Studii de eminescologie”, „Modelul Noica”, „Întâlniri cu Cioran” (vol. I, II, III, IV), apărute la Bucureşti, „Proceedings of the 33–th Annual Congress of the American Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA)” Montreal etc. A inițiat o sesiune științifică la universitățile sibiene în 1999, de când este redactor coordonator al publicației academice “Lumina slovei scrise“, ajunsă în 2016 la al XVI-lea volum.  Unică în țară ca profil și obiective, “Lumina slovei scrise“ are ca preocupare -pivot încurajarea cercetării științifice a studenților pe care îi îndrumă. Numele lor sunt așezate în pagină alături de personalități consacrate ale domeniului umanist și pedagogic. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, activitatea ei de îndrumare a cercetării studenţilor este pe cât de îndârjită, pe atât de pasionată.
 
A realizat prima monografie a unei specialități de la Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu, anume Învățământul universitar biblioteconomic din Sibiu la 15 ani. Cursurile sale universitare, în număr de 11, au fost tipărite la Editura “Alma Mater” din Sibiu, între ele numărându-se Pagini din istoria bibliotecilor, Lectura și studiul, Literatura pentru copii în contextul beletristicii românești, Metodica predării limbii și literaturii române în învățământul primar și preșcolar etc. A scris 6 cărţi consacrate unor teme umaniste importante, între care prima monografie dedicată lui Radu Stanca. Este un studiu de pionierat, despre care filosoful Constantin Noica nu ezita să aprecieze în 1981 că “o asemenea lucrare face dreptate nu numai unui mare destin românesc, ci și ființei umane, prea des primejduită de propriii ei cronicari, literatorii.” A realizat o exegeză exemplară dedicată unei personalități transilvane,  publicistul sibian Nicolae Cristea, căruia i-a scos din uitare Jurnalul (1895-1902) ultimilor ani de viață politică tensionată în Ardeal, iar în 2011 tipărea a 2-a ediție a lucrării Memorandistul Nicolae Cristea și epoca sa. Contribuie la exegeza cioraniană, îngrijind împreună cu profesorul Marin Diaconu cartea Aurel Cioran, fratele fiului risipitor, 2012, volum la care i-a scris și prefața, el fiind primit cu mare interes de critica literară a momentului.
 
 Recent, Anca Sîrghie a publicat la Editura Technomedia din Sibiu cartea Lucian Blaga și ultima lui muză, cu un Cuvânt înainte al profesorului Ovidiu Drimba, însoțită de filmul documentar Lucian Blaga în amintirile Elenei Daniello. Ele au fost lansate mai întâi în S.U.A. și în Canada, urmând ca în viitorul apropiat să fie prezentate și în țară. A îngrijit împreună cu profesorul Marin Diaconu două cărți de referință, apărute la Fundația Naționala pentru Știință și Artă din București, dedicate lui Radu Stanca, anume Dăltuiri, 2012, pe care a și prefațat-o, urmată de Radu Stanca-Profil spiritual, 2015, la care a semnat două texte dense ca evocare.

 A scris până acum 11 prefețe la operele altor scriitori, a dat numeroase interviuri, dintre care un prim grupaj, realizat împreună cu profesorul Alexandru Brașoveanu în emisiunile Gaudeamus de la Radio Eveniment din Sibiu, a apărut sub titlul Întâlnire pe calea undelor. Interviuri radiofonice despre scriitori români în 2008, prefațat de Ana Blandiana. A scris cronici de teatru, peste 400 articole şi studii, publicate în volume antologice, în presa din România şi din străinătate. Este prezentă cu comunicări la peste 150 manifestări ştiințifice naționale şi internaționale, preocupată să pună în valoare literatura şi cultura română. Aşa s-a întâmplat, între multe altele, în ianuarie 2007 la celebra Universitate Harvard, S.U.A., la cea din Helsinki Finlanda, în august 2008, sau la Ankara, Turcia în 2010 etc. A activat la Universitatea „Michel de Montaigne” din Bordeaux, unde a ținut cursuri la studenții de la specialitatea Comunicare, cu un succes pe care a ținut să-l aprecieze și decanul facultății, și conferințe pentru un public mai larg, evenimente la care a fost prezent și consul onorific al României la Bordeaux. La Universitatea Humboldt din Berlin, Germania, la Institutul de Științele Educației din Chișinău, la Institutul Cultural Român din New York a fost prezentă cu conferinţe despre scriitorii români.
      În ultimii 15 ani este prezentă frecvent în comunitățile românilor americani din New York, Denver, San Francisco, Troy, Detroit și Cleveland din S.U.A., de la Hamilton, Toronto, Windsor și Montreal din Canada.  Invitată să conferențieze, Anca Sîrghie a prezentat cu succes teme diverse despre cultura și literatura română, pe care, așa cum afirma recent în presa clujeană profesoara Silvia Popescu, le promovează ca “o admirabilă mesageră a marii culturi naționale”. A scris scenarii de filme documentare. Între ele, prin pelicula ”Constelația Sibiu” ea face cunoscute în lume tradițiile, istoria și personalitățile Transilvaniei, textul filmului fiind tradus în 5 limbi străine de largă circulație.
Distinsă melomană, Anca Sîrghie a scris în răstimpuri cronici de spectacole muzicale, ea prefațând în 2014 cartea Opera măiastra de Costin Popa și ținând ocazional conferințe despre mari compozitori ai lumii. În ultimul deceniu este organizatoarea Cursului internaţional de măiestrie instrumentală, vocală și de dirijorat-coral de la Sibiu, ajuns la a XII-a ediție anuală  în 2016 şi se impune ca promotoare a înfiinţării unei Academii de Muzică la Sibiu.
O veste interesantă este faptul că a lansat cărticica de debut bilingvă (română și engleză) a nepoatei sale, Alyssa Sîrghie, intitulată Povestea celor trei cățeluși, apărută în 2015 la Editura Technomedia, Sibiu.
A primit, între altele, Premiile „Radu Stanca” la Sibiu și „Biblios” la Alba Iulia. A fost onorată cu titlul de „Cavaler”  pentru merite culturale în Franţa (2000) şi Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în România (2007). În estimarea istoricului Dr. Gh. Naghi din Sacramento, California, o asemenea muncă de o viață, consacrată cercetării în domeniile istoriei și criticii literare, teatrului, pedagogiei și biblioteconomiei, “marchează ineditul creației sale științifice și o include în pantheonul culturii românești.“
………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………….

                                                                                                                                   CÂTEVA OPINII DESPRE SCRIITOARE

      NAE ANTONESCU: …Anca Sîrghie, o femeie nespus de inteligentă, cu o aleasă sensibilitate artistică, dar nu atât de frumoasă cum o vede G. Scridon. Este cea dintâi femeie care m-a uimit cu pregătirea ei artistică şi intelectuală… Femeie fermecătoare, ospitalieră, plină de energie şi avânt creator, disponibilă pentru îndelungate sforţări intelectuale, Anca Sîrghie, după o corespondenţă de trei ani, mi-a produs o impresie excelentă. (Jurnal literar, 5-21 iulie  1979 )
ANA BLANDIANA: ”A fi profesor-am crezut întotdeauna-este mult mai mult decât o profesiune, este o chemare care nu se poate împlini în absenţa pasiunii şi care presupune în egală măsură ştiinţă şi artă. Printre colegii destinaţi carierei didactice, Anca Sîrghie s-a aflat totdeauna pe primele locuri şi, chiar dacă în timp avea să devină- ca autor al unor studii de istorie literară- membră a Uniunii Scriitorilor, destinul ei intelectual s-a întregit sub semnul profesoratului…Dacă numai o mică parte din pasiunea pentru lectură a autoarei se va transmite tinerilor cărora li se adresează, înseamnă că efortul conjugat al profesorului şi al istoricului literar nu a fost în zadar.” ( 2008 )

      ANTONIA BODEA: ”Inteligenţa ei, energia inepuizabilă şi aplecarea cu care se dăruieşte Anca Sîrghie celor mai îndrăzneţe căi de pătrundere în universul literaturii îi dezvăluie o latură admirabilă a personalităţii şi anume pasiunea pentru literatură, cultul pentru frumos, respectul pentru adevăr şi bucuria împărtăşirii tuturor din acest tezaur de cultură. La acestea se adaugă sensibilitatea cu care descoperă nuanţele mesajului literar şi ştiinţa formulării într-o zicere elegantă, atractivă şi accesibilă, semn al intuiţiei valorilor limbii. Conştiinţa datoriei profesionale se răsfrânge în faptele de cultură, nu puţine, prin care doamna conf.univ. Anca Sîrghie doreşte să răspândească, să mediatizeze şi să valorizeze piloni spirituali adesea trecuţi în umbră precum studiul monografic Radu Stanca şi obsesia Thaliei. Ipostazele omului de teatru, Pagini din istoria presei româneşti, Literatura pentru copii în contextual beletristicii româneşti, Metodica predării limbii şi literaturii române în învăţământul preşcolar şi primar  sau Memorandistul Nicolae Cristea şi epoca sa etc. Prin ingenioasa concepere a momentului cultural "Gaudeamus", domnia sa aruncă o punte între curente şi generaţii, încearcă să salveze valori inestimabile, ameninţate de uitare sub presiunea momentului şi lansează chemarea deschiderii spiritului românesc spre universalitate. Ea speră să depăşească o oarecare tendinţă de superficialitate ori subiectivism, uneori provenită din pornirea firească a generaţiilor de a nega trecutul, considerându-se în entuziasmul vârstei ca singure deţinătoare ale  adevărului absolut. Prin pledoaria înţeleaptă în favoarea valorilor general umane, regăsite şi în literatură, doamna profesoară estompează acest teribilism şi motivează întoarcerea la tradiţie drept garanţie pentru saltul înainte şi afirmare în condiţiile momentului cultural universal. Astfel interviurile susţinute radiofonic din emisiunea "Gaudeamus" de la Radio Eveniment Sibiu probează conştiinţa omului de cultură privind nevoia de-a oferi maselor accesul la valorile spirituale, încât acestea să nu rămână doar apanajul câtorva aleşi. În întâmpinarea acestui proiect, a iniţiat sesiunea ştiinţifică "Lumina slovei scrise" cu participare internaţională aflată anul acesta la a 14-a ediţie. Ea este redactorul publicaţiei omonime ajunsă la al XII-lea volum în 2014. De asemenea, este prezentă în dicţionare şi enciclopedii realizate în România precum şi în străinătate. Anca Sîrghie participă la conferinţe internaţionale, invitată la New York în S.U.A., la Helsinki în Finlanda, la Ankara în Turcia, la Universitatea Harvard din S.U.A. etc. Ea a iniţiat şi organizat colaborarea dintre Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu şi Universitatea „Michel de Montaigne” din Bordeaux, Franţa, unde a predat cursuri şi a ţinut conferinţe publice. Este scenarist al unor filme documentare, cum este Constelaţia Sibiu.  
    A constituit la Sibiu Liga Culturală „România-Franţa”, activă din 1990 până astăzi. Desfăşoară  felurite activităţi de răspândire a culturii naţionale şi internaţionale. Pentru aceste deosebite realizări, în anul 2000 a fost intronizată în Franţa cu grad de CAVALER în Connetablie de Guyenne la Blaye, iar în anul 2007 a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de CAVALER. Pentru acest bogat şi minunat aport la dezvoltarea şi răspândirea spiritului culturii româneşti şi universale, pentru frumuseţea acestui profil spiritual îi purtăm toată consideraţia.”  ( februarie 2014)
 
      ION CIOBANU: ”D-na Sîrghie a fost neobosită în activitatea de cercetare! Domeniile asupra cărora s-a aplecat cu egală acribie au fost diverse: istorie literară, biblio­teco­nomie, pedagogie, teatru. Astăzi o vom cunoaște și într-o altă ipostază, nu neapărat neobișnuită: ca autoare  a scenariului filmului documentar Constelaţia Sibiu. Producerea și difuzarea culturii, reactualizarea personajelor și operelor emblematice ale culturii naționale nu s-au petrecut doar într-un spațiu local, transilvan. Stagiile de pregătire în Franţa, Germania, Anglia şi Statele Unite ale Americii i-au furnizat instrumente suplimentare de cercetare și oportunități de promovare a culturii românești.  Mihai Eminescu, Andrei Șaguna şi memorandistul Nicolae Cristea, Lucian Blaga, Radu Stanca, Emil Cioran, Aurel Cioran etc., au preocupat-o în conferinţe, editări prefaţate de dânsa, în emisiunea de la Radio Eveniment GAUDEAMUS, unde a tratat pe rând toţi scriitorii reprezentativi ai literaturii noastre. Momente relevante ale istoriei limbii și literaturii române au fost evocate de d-na Anca Sîrghie nu doar în țară ci și în străinătate, departe, acolo unde există români a căror identitate avea nevoie de astfel de momente: în SUA, la New York, Cleveland din statul Ohio, la Troy şi Detroit în statul  Michigan, la Denver din statul Colorado dânsa a fost invitată în mod repetat an după an să vorbească românilor despre marii noştri scriitori, iar la Boston, mai exact la Universitatea Harvard, în ianuarie 2007, a ţinut o conferinţă despre Mihai Eminescu şi Monarhia României, într-un simpozion care s-a constituit drept prima abordare academică oficială a poetului nostru naţional la celebra universitate americană.  În Canada  a conferenţiat la Toronto, Montreal, Windsor: chiar la Câmpul Românesc a participat în iulie 2013 la Săptămâna internaţională a culturii române de la Hamilton. Opt astfel de conferințe s-au desfășurat pe continentul american doar în anul trecut, 2013.”(Din cuvântul rostit la aniversarea din februarie 2014 la Universitatea “Alma Mater” din Sibiu)
 
      MARIANA CRISTESCU:  „ Te asigur că te preţuiesc extraordinar, în plus, ceea ce scrii tu, cu autoritatea ta profesională şi talentul tău  confirmă prestigiul, dobândit cu multă trudă şi renunţări, al manifestării pe care am imaginat-o eu, pornind absolut singură la drum, cu puţinii mei bani, în pofida scepticilor, a refractarilor şi a masculilor propriului ziar, care mi-au pus beţe în roate tot timpul, încă din start…Îţi spun aceste lucruri fiindcă te consider prietena mea şi camarad de război. Sunt convinsă că te-ai lovit şi tu de asemenea lucruri, de-a lungul timpului.” (Din corespondenţă, ianuarie 2016)  
 
      THEODOR DAMIAN: „ Anca Sîrghie este un model de inteligenţă, hărnicie, perseverenţă şi responsabilitate în tot ceea ce face, inclusiv în activitatea didactică şi munca de cercetare şi publicistică, după cum şi pentru calitatea sa de ambasador în Europa, dar mai ales peste Ocean, al valorilor noastre culturale şi spirituale. Prezenţa sa dinamică, deschisă şi prietenoasă în diaspora româno-nord americană este un privilegiu pentru cei ce o admiră şi preţuiesc.” (ianuarie 2014)
 
      ELENA DRAGOŞ:” În burgul liniştit şi reconfortant al Sibiului,  Anca Sîrghie a evoluat, treptat şi sigur, ca  o personalitate multifuncţională:  profesoară de liceu, autoare de aproape toate speciile jurnalistice, cercetătoare asiduă şi exigentă, om al cetăţii, cum se spune, implicată în programe locale, naţionale şi transfrontaliere ( europene sau transoceanice – USA şi Canada). Să mi se ierte totuşi o judecată de valoare, poate egoistă,  Anca Sîrghie este totuşi produsul Şcolii Clujene, cu oameni demni, cercetători celebri şi profesori de elită. Facultatea şi doctoratul în Litere confirmă această aserţiune. Dar Anca este şi produsul propriei modelări, propriilor eforturi spre autodepăşire, cu acea foame de a cerceta până la infinitezimal, de a scotoci prin biblioteci, de a aduce în actualitate personalităţi cândva interzise : Radu Stanca sau Nicolae Cristea. Aşa se explică recunoaşterea expertizei ştiinţifice, prin accederea de  la învăţământul preuniversitar la cel universitar, mai întâi la Universitatea „Lucian Blaga”, apoi la Universitatea „Alma Mate”, Anca Sîrghie având toate atuurile pentru a ocupa o catedră universitară. Dar Anca Sîrghie nu e numai, cel puţin pentru mine, o personalitate impresionantă şi complexantă, prin diversitatea preocupărilor: ştiinţă, teatru, poezie, cinematografie, muzică  etc. şi prin volumul  contribuţiilor originale, ea este o prezenţă caldă, aş risca să zic, fierbinte, o fiinţă care te mobilizează la acţiune.”(Februarie 2014)
 
      NICOLAE GEORGESCU:”Ca o sinteză a deosebitelor realizări, din acele vremuri ale începutului, se poate afirma că:”Din anii săi de tinereţe,/ A dovedit-o tuturor,/ Că are o mare înclinare: / Deosebit cercetător! // Pe unde paşii au purtat-o/ Toţi au privit cu bucurie,/ Iar cei din jur au admirat-o  /  Ca pe un om de veşnicie.“ Profesoara Anca Sîrghie poate fi asemuită acelui căutător de izvoare, din poezia lui Lucian Blaga, care ştie  unde să scormonească în adâncul pămîntului, ca să aducă la lumina zilei apa dătătoare de viaţă:”Zodii sunt şi jos subt ţară, /fă-le numai să răsară. / Sapă numai, sapă, sapă/ până dai de stele-n apă. “.”(Februarie 2014)

      ANA GRAMA:” E mult? E puţin ce a făcut, ce face Anca Sîrghie? Când mi-am pus această întrebare am ajuns să mă gândesc  la o prea puțin invocată legendă-parabolă despre mica  pasăre  colibri, pe care îmi şi permit s-o reiau:  
Într-o pădure deasă,  în care îşi aveau sălaş o mulţime de păsări şi animale, izbucneşte  un incendiu cumplit. Toate vieţuitoarele caută să  scape cumva din  infern.  În acest timp, de la marginea pădurii doar o mică pasăre colibri ducea în cioc câte o picătură de apă şi o lăsa peste foc. Un  co-locatar al său,  mult mai mare în stat, o întreabă, intrigat,  dacă nu-şi dă seama că  ea nu va reuşi să stingă focul.
Răspunsul ei a fost următorul: Da, dar eu  îmi fac partea mea !
   Partea  Ancăi Sîrghie, pe care şi-a făcut-o cu prisosinţă, este un model.
 Sau chiar ...sămânţă de  speranţă ?!” .”(Februarie 2014)


      REMUS GRAMA: “In mediul intim al Cenaclului literar de pe lângă Muzeul Românesc al Catedralei Sf. Maria din Cleveland, Ohio, S.U.A., Anca Sîrghie, această distinsă reprezentantă a Universităţii sibiene, a evocat cu competenţa academică a cunoscătorului, dar şi cu acribia cercetătorului, chipurile unor ardeleni neaoşi cum sunt: Octavian Goga, fraţii Emil şi Aurel Cioran şi poetul Radu Stanca. Vocea ei vibrantă, dar confidentă, precum şi căldura sufletească, pe care o degaja, au îngemănat-o spiritual şi emoţional, în acea seară, cu toţi cei ce duc dorul scrisului românesc.
    Ca şi alte personalităţi care ne-au vizitat peste ani comunitatea, profesoara, scriitoarea şi elocventa vorbitoare Anca Sîrghie, ne-a elevat până la o iluzorie „ Fereastă  Mare a Sâmbetei,” de unde se vede frumosul şi „perenul” cultural românesc. În fapt, pot spune, că, ascultând-o, am avut sentimentul că ne-a deschis un geam prin care vedeam geana orizontului, unde geniul neamului nostru flirtează cu veşnicia şi universalitatea. De aceea, am mărturisit atunci că este o adevărată „doamnă” a condeiului românesc, alături de Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Buşulenga). Sunt impresionat de strădălnicia şi talentul publicistic pe care le-a etalat, mai apoi, luându-mi un interviu. Inaltul Nathaniel, Mitropolit al Românilor din America,  a citit interviul şi a fost plăcut impresionat că lucrurile au fost articulate în mod obiectiv.   
   Ca o adevărată urmaşă a lui Ioan Codru Drăguşanu, Anca Sîrghie călătoreşte cu mult folos, oferind celor pe care îi întâlneşte câte ceva din preaplinul cunoştinţelor ei. “
 
      ANDREI MARGA:” Personal am întâlnit-o prima oară pe Anca Sîrghie nu numai într-o împrejurare a vieţii private, ci exact atunci când devenise o apropiată a lui Constantin Noica, deja mutat la Păltiniş. Pot confirma că filosoful  preţuia cum se cuvine faptul că o inteligentă şi dinamică profesoară de limba şi literatura română de la un liceu din centrul mereu încântător al Sibiului îi oferea găzduire în familie. Nu numai găzduire, ci şi şansa unor contacte cu persoane pe care altfel, inclusiv în condiţiile supravegherii filosofului, era mai puţin probabil să le întâlnească. Pe de altă parte, multă lume s-a bucurat de şansa de a-l vedea pe cel care atunci era preocupat să formeze o nouă elită culturală, pe care o socotea izbăvitoare pentru România. La rândul meu, îi datorez profesoarei Anca Sîrghie posibilitatea întâlnirii nemijlocite cu Constantin Noica, pe care revistele vremii au consemnat-o. Anca Sîrghie nu a rămas doar gazda ce te îndatorează a întâlnirilor culturale, ci şi-a asumat ea însăşi să devină partener al dezbaterilor, ieşind şi pe această cale din rând. După un doctorat ce atrage mereu atenţia asupra lui Radu Stanca, ea s-a angajat, cu bagajul metodologic pe care i-l asigurau studiile la filologia din Cluj în faza maximei relevanţe de până acum a acesteia, să pună în valoare diferite momente din istoria culturală a Transilvaniei. Mulţi fac la noi istorie locală (care nu este preţuită destul!) sau istorie recentă (de asemenea neglijată!) cu devoţiune pilduitoare şi grija acurateţei factuale. Sunt convins că atunci când şi în România istoricii, inclusiv ai literaturii, vor avea pregătirea şi capacitatea de a cuprinde în abordări suficient de conceptualizate şi de adânci contribuţiile cu bază factuală indispensabile, multe dintre studiile şi articolele semnate de Anca Sîrghie vor conta în primă linie. Aceasta pentru că în spatele lor se află o muncă tenace, purtată cu sete de descoperire a noului şi dedicaţie pentru subiect, precum şi cu răspunderea pentru reconstituirea faptelor.” .”(Februarie 2014)

      GHEORGHE NAGHI:” Ca neobosit cercetător al vieţii literare româneşti, Anca Sîrghie a desfășurat un adevărat periplu de prelegeri și lansări de carte în mai multe orașe americane, editate în colaborare cu Marin Diaconu la "Fratele fiului risipitor", de Aurel Cioran si "Dăltuiri" de Radu Stanca. Departe de a exagera, implicarea Doamnei Profesor Doctor Anca Sîrghie la numeroasele sesiuni științifice, comunicări simpozioane și  festivaluri internaționale o recomandă ca pe o adevărată ambasadoare a slovei și culturii sibiene din țară, Europa și America.” .”(Februarie 2014)
 
      CONSTANTIN NOICA:
“În aşteptarea unei revederi, vă rog să primiţi, împreună cu soţul Dv., gândurile mele alese, odată cu felicitările mele pentru tot ce întreprindeţi. Ştiţi versul:” Semăna-ţi-aş numele /În toate grădinile…“V-aş semăna râvna în toate şcolile”(Scrisoare din  Păltiniş, 5 martie 1980)
„Într-un ceas când absurdul, morbiditatea şi manie­rismul solicită tineretul nostru din toate părţile, o asemenea lucrare ( Radu Stanca-studiu monografic, teza de doctorat.  n.n.) face dreptate nu numai unui mare destin românesc, ci şi fiinţei umane, prea des primejduită de propriii ei cronicari, literatorii”. ( Din Mic referat, mai 1981)

      MIRCEA PĂCURARU: ”Am apreciat în decursul acestor ani râvna Doamnei Anca Sîrghie de a fi mereu la curent cu tot ce se publica în domeniul istoriei culturii românești și nu numai, prezența sa la diverse simpozioane și manifestări culturale, care se desfășurau mai ales la Sibiu, dar și în alte centre universitare din țară și din Franța sau de dincolo de Ocean, în cadrul Institutului Cultural Român din New York, condus de Doina Uricariu, institut unde  preotul scriitor dr. Theodor Damian organizează anual în ianuarie un eveniment unic în lume consacrat comemorării poetului nostru național Mihai Eminescu. În paginile revistei “Lumină lină“, pe care o conduce acest preot  poet de ani de zile, întâlnim de multe ori și numele Doamnei  Anca Sîrghie cu colaborări proprii. În aceeași prestigioasă publicație am citit reportaje în care este comentată prezența sa la simpozioane din Statele Unite ale Americii, unde în ianuarie 2007 s-a ținut la Universitatea Harvard prima conferință oficială despre Mihai Eminescu, ultimul romantic european. În Canada, dânsa a fost invitată de onoare la Montreal în 29-30 august 2013 la Ziua Limbii Române ori la Hamilton unde la Câmpul Românesc  preotul poet Dumitru Ichim organizează Săptămâna Internațională a Culturii Române. În mod frecvent Anca Sîrghie a răspuns invitației de a ține conferințe la Denver Colorado ori în orașe din statul Michigan din S.U.A. precum și la Windsor în Canada.
    În țară, pe lângă numeroase colaborări la diverse ziare și reviste, trebuie să subliniez contribuția deosebită a doamnei Anca Sîrghie la cunoașterea vieții și activității preotului memorandist Nicolae Cristea (1834-1902), fost profesor la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu, asesor consistorial la Arhiepiscopia Ortodoxă a Sibiului, redactor de mare prestigiu al ziarului șagunian “Telegraful Român“ în perioada 1865-1883, fondator și prim președinte al Reuniunii Meseriașilor Români din Sibiu (1867-1897). Nicolae Cristea a fost membru în Comitetul executiv al Partidului Național Român din Transilvania până în 1895, unul dintre inițiatorii și redactorii Memorandumului românilor transilvăneni din 1892, document înaintat împăratului Francisc Iosif, fapt pentru care a fost condamnat în “procesul memorandiștilor“ de la Cluj din mai 1894 la opt luni de închisoare, pedeapsă executată la Vacs în 1894-1895. După un documentat studiu al istoricului american Keith Hitchins de la Universitatea Statului Illinois privitor la ziaristul și omul politic Nicolae Cristea,( tradus în română în volumul său Studii privind istoria modernă a Transilvaniei, Cluj, 1970, p. 117-166), au urmat  cercetarea Doamnei Conferențiar Anca Sîrghie. Nu este de neglijat faptul că,  în popasurile sale la Sibiu, Keith Hitchins a ținut să o cunoască pe Anca Sîrghie, interesat de documentele de epocă pe care le deține   dânsa de la familia înaintașilor ei.  Anca Sîrghie a scris articole în diverse reviste de specialitate, contribuție încheiată cu excelentul volum intitulat Memorandistul Nicolae Cristea și epoca sa ( ediția I, Sibiu, 1996, 216 p. și ediția a II-a, Sibiu, 2011, 248 p.) După o strădanie care a depășit un deceniu de căutări, menționate de Mitropolitul Antonie Plămădeală în Cuvântul înainte pe care l-a scris, a fost scos din uitare Jurnalul lui Nicolae Cristea, publicat de Anca Sîrghie în 1998 la  Casa de Presă și Editură Tribuna din Sibiu sub titlul File de memorialistică. Textul acestui jurnal, păstrat în arhiva Institutului Teologic Ortodox din Sibiu de aproape un secol, a fost scos la lumină într-o restituire exemplară ca aparat critic, dacă avem în vedere cele 146 note bibliografice și indicele  însoțitor. Înțeleg din mărturisirile cercetătoarei că proiectează pentru viitorul apropiat o nouă contribuție, cu care va încheia actul restitutiv inițiat. Putem afirma că datorită strădaniilor de ani de zile ale Doamnei Sîrghie, avem astăzi o imagine completă asupra preotului, profesorului, ziaristului și omului politic care a fost Nicolae Cristea. .”(Februarie 2014)

      COSTIN POPA:” Am fost deosebit de onorat că, în ultimii ani, doamna profesor Anca Sîrghie s-a aplecat asupra două din cărţile mele de critică muzicală, Opera Divina, Opera în portrete şi le-a prezentat în ambientul Sălii Thalia, dar şi al Sălii Habitus din Sibiu. M-a onorat şi prin recenzii publicate în revista bucureşteană „Cultura”. Cuvintele rostite şi scrise au fost de mare importanţă pentru mine, ca susţinere şi îndrumare, venind din partea unui erudit om de cultură, al unui lector – analist minuţios, al unui distins scriitor care dă greutate slovei, al unui mare iubitor al artelor. Am avut prilejul să-i cunosc mai îndeaproape activitatea din ţară şi străinătate, am fost impresionat de multilateralitatea personalităţii, de puterea de muncă, de pasiunea cu care îndeplineşte orice proiect.” .”(Februarie 2014)


      PAULA ROMANESCU:  «Universitara ( i-aş spune chiar universala ! ) Anca Sîrghie face parte din tagma aceea rară a slujitorilor cuvântului, pentru care termenul imposibil nu există. După ce a pus în tipar păstrător de lumină „Lumina Slovei Scrise” (ajunsă la al XVI-lea volum), scriitoarea, neobosită scormonitoare de poveşti care ţin de întâmplarea ca o viaţă de om, şi-a ales cu parcimonie Oamenii mutaţi în umbră, a căror trecere prin viaţă a fost un necontenit urcuş pe nebănuitele trepte ale luminii, demersul său fiind măsura exactă a zicerii poetului din cel „sat de lacrimi fără leac”, „Că-n vreme, la capăt te-aşteaptă / Nu moarte, ci altă poveste”. Monografiile Ancăi Sîrghie – Radu Stanca şi obsesia Thaliei, Lucian Blaga şi ultima lui muză, etc. – sunt tot atâtea izbânzi ale spiritului prin care omul muritor, cu viaţa lui puţină, dă nemuririi sâmburele cu miez dulce-amar fără de care golul (de gând, de suflet) s-ar înstăpâni pe pământul – portocală albastră şi rug pe care ne adăugăm de bună voie firul nostru de suflet ca niciodată lumina din cuvânt să nu se stingă. Chiar asta face Anca Sîrghie. Cărţile sale – borne de lumină printre umbrele înalte ale unui neam închinător la Cuvânt.”      
   (Cu ocazia lansării cărţilor Lucian Blaga şi ultima lui muză şi  Radu Stanca. Profil spiritual, Centrul cultural Calderon, Bucureşti, 8 martie 2016.)
SILVIA TOMUŞ:  “Pe deplin capabilă să cuprindă o largă arie de varii domenii, Anca Sîrghie a aşezat armonios, alături de dragostea şi grija pentru familie, obligaţiile didactice de curs şi seminar, precum şi munca de cercetare ştiinţifică sau aceea întemeiată pe largul interes pentru actul de cultură din oraşul drag, Sibiu.
  Vremurile i-au îngăduit apoi, în repetate rânduri, să devină ambasador a tot ce aveam specific pe plan spiritual, dincolo de zare, în America, semnând  ori susţinând verbal numeroase texte bine primite şi acolo.
  Volumele publicate-peste 30-, prefeţe de cărţi, studii şi articole în periodice româneşti şi străine, volumele editate, conferinţele ţinute, totul însumează liniile unui portret exemplar de dascăl şi om de ştiinţă generos, entuziast, harnic şi temeinic pregătit.” .”(Februarie 2014)

      EUGEN URICARU: “Anca Sîrghie este unul dintre rarisimii intelectuali care a înţeles sensul istoric al culturii noastre. Nu exagerez, deoarece oamenii dedicaţi valorilor şi restituirii acestora către public îi numeri pe degete. Dăruirea fără rezerve către o activitate stăruitoare în care amănuntul este respectat dar şi pus în valoare, o face să fie un om de carte în care te poţi încrede fără rezerve. Anca Sîrghie continuă linia de aur a cărturarilor care ne ridică şi ne apără între celelalte culturi cu mult mai aşezate, cu mult mai întinse, obligându-ne aşa să fim atenţi la ceea ce ni se întâmplă chiar nouă, lumea noastră românească fiind mai cu seamă atentă la ce li se întâmplă altora. Atitudinea ei, energia ei, dăruirea ei, cărţile pe care le-a publicat de-a lungul anilor ne însănătoşesc văzând cu ochii, scoţându-ne încetişor dar sigur din sindromul autoflagelării şi al autominimalizării în care ne place cam de multişor să ne plângem de milă. Anca Sîrghie aparţine celor care cu obiectivitate şi stăruinţă ne spun că nu suntem cu nimic mai prejos decât alţii, dar nici mai buni decât ei nu putem fi dacă vom crede că formula magică a lui merge şi aşa - e înţeleasă şi de restul lumii.” .”(Februarie 2014)

                                                                                       Radu Stanca şi obsesia Thaliei – Ipostazele omului de teatru.

                                                                                                     Interviu cu universitara Anca Sîrghie, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Motto „Într-un ceas când absurdul, morbiditatea şi manierismul solicită tineretul nostru din toate părţile, o asemenea lucrare face dreptate nu numai unui mare destin românesc, ci şi fiinţei umane, prea des primejduită de propriii  ei cronicari, literatorii.” ( Constantin Noica – 18 aprilie 1981, Păltiniş )

      Redactor: Despre ipostazele marelui om de teatru Radu Stanca s-a scris şi încă se va mai scrie. Între cărturarii care şi-au focalizat cercetarea spre viaţa şi opera marelui om, reprezentativ al culturii    naţionale se numără şi continuă să se remarce şi concitadina noastră,  Conf. Dr. Anca Sîrghie, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Între lucrările ieşite de sub pana minţii şi dăruirii sale lui Radu Stanca, un loc emblematic  îl ocupă lucrarea sa de doctorat Radu Stanca şi obsesia Thaliei cu un subtitlu Ipostazele omului de teatru. Studiind cu atenţie şi mult interes ampla lucrare – un veritabil compendiu al vieţii şi operei lui Radu Stanca- am convenit cu autoarea să-l prezentăm pe Radu Stanca, considerat regizorul secolului, precum Lucian Blaga- poetul secolului XX, în cele 3 ipostaze: Radu Stanca- poetul, Radu Stanca- dramaturgul, Radu Stanca-teatrologul. Şi drept corolar al vieţii trepidante a autorului Radu Stanca să aducem în premieră în faţa cititorului activitatea acestuia şi cenaclurile culturale locale, conduse de Ioan Ilarian Potopeanu „Sibiu literar” şi  „Orizonturi noi”, unde tineretul manifesta interes pentru acest scriitor de  mare valoare.
 De ce v-aţi consacrat activitatea de cercetare vieţii şi operei lui  Radu Stanca şi care sunt rezultatele acestor cercetări?
      A/nca/ S/îrghie/: Atunci când mi s-au propus  prin 1975 la Universitatea “Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde eu terminasem studiile superioare la Facultatea de Filologie, trei teme pentru Doctorat, anume o cercetare monografică asupra Astrei, o sinteză privind postumele eminesciene sau un studiu monografic dedicat lui Radu Stanca, nu am ezitat să aleg cea din urmă formulare. Raţiunea acestei alegeri era complexă, căci refuzam un subiect arid, cu prea puţină poezie, ca cel dintâi, subiect care avea să fie luat în anii următori de un coleg de la Sibiu. Cea de-a doua temă am apreciat-o atunci ca prea stufoasă şi deja tratată de mari istorici literari, aşa că un studiu monografic  în care să valorific documentele pe care speram să le găsesc despre Radu Stanca în arhiva Teatrului din Sibiu m-a atras categoric. Am acceptat această temă inedită pentru că eram legată de instituţia culturală sibiană prin toate creşterile spirituale ale anilor mei de şcoală, când mergeam cu un imens interes să văd spectacole de teatru deosebite. Într-o epocă stalinistă a culturii noastre, abundentă în piese de teatru sovietic, regizorul Radu Stanca ne încântase, cu creaţii  ca O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, pe care el a montat-o la Sibiu în 3 variante regizorale, ca Hagi Tudose, după textul lui B. Şt. Delavrancea,  spectacol premiat la nivel naţional,  ca  Harap Alb, spectacol creat după basmul lui Ion Creangă, ca Hangiţa de Goldoni, ca Maria Stuart, pentru care chiar el tradusese din limba germană textul lui Fr. Schiller.

      Red.: Ce actriţă interpretase rolul titular în spectacolul sibian cu Maria Stuart?
      A.S.: Neuitată pentru spectatorii acelor stagiuni din deceniul 1951-1961 fusese soţia regizorului, actriţa Dorina Stanca. Ea a interpretat nu numai pe Maria Stuart, ci şi pe Mirandolina din Hangiţa, pe Zoe din O scrisoare pierdută şi altele multe.  Totodată o admiram pe Dorina Stanca, o frumuseţe de femeie, pentru că pe scenă făcuse din graseierea, cu care pronunţa cuvintele, o calitate în plus, şi noi o găseam cu atât mai misterioasă. Eu şi colegele mele de şcoală o urmăream pe stradă conducându-şi căruciorul cu copilaşul de 3-4 anişori, observând că cei mai mulţi bărbaţi, care îi admirau Dorinei Stanca trupul frumos şi ţinuta vestimentară elegantă, se îndrăgosteau de ea. Platonic, desigur. Nici tatăl meu nu a scăpat de vraja ei, dacă înţelegem că era vorba de o admiraţie pe care i-o mărturisea în familie mamei mele cu tot entuziasmul şi eu îi dădeam dreptate. Radu îi spunea “palmierul negru”  sau o compara cu o amazoană în corespondenţa cu Ion Negoiţescu, cel mai bun prieten, care a publicat mai târziu scrisorile corespondenţei lor sub titlul Un roman epistolar.

      Red.: Cum vi-l amintiţi pe Radu Stanca?
      A.S.: Pe Radu Stanca îl urmăream cu privirea, plimbându-se prin parcul de sub cetate într-un pardesiu larg, cu un basc pe cap, cu umărul tot mai aplecat, cu nasul acvilin şi  fruntea lată, aşa cum el asculta pocnetul castanelor căzând, fără ca noi, liceenii de atunci,  să bănuim că acest regizor cu har, creator de lumi al scenei sibiene, era şi un poet de mare sensibilitate, care debutase la Cluj în 1936 şi apoi publicase versuri tot mai frumoase în revistele perioadei interbelice, atât în oraşele transilvănene cât şi din capitală. Piesele lui de teatru, 16 la număr,  au rămas şi ele nepublicate. În ciuda încercărilor lui insistente, regizorul nu a reuşit să pună în scenă nici măcar pe una dintre ele, căci dorinţa de a monta la Sibiu Secera de aur-Dragomara a eşuat din cauza cenzurii comuniste şi a formalităţilor  labirintice şi prohibitive. Elevii care eram pe atunci, am văzut pe scena sibiană spectacole excepţionale ca Harap Alb, Steaua fără nume, Maria Stuart, O scrisoare pierdută, Gaiţele, şi o sumedenie de comedioare sovietice, la modă în perioada stalinistă a culturii noastre postbelice. Bucuria noastră de a merge la teatru avea o anumită sacralitate, căci atunci şi astfel ne-am format o educaţie estetică solidă, văzând spectacole cinematografice şi de teatru, citind cu mare entuziasm cărţi de valoare, unele chiar strict interzise, precum Quo Vadis sau Pe aripile vântului,  şi ascultând concerte simfonice cu abonamentele făcute prin Liceul „Gh. Lazăr”.  Dar o nefastă politică a perioadei proletcultiste interzicea profesorilor noştri să ne vorbească despre perioada  interbelică, atât de înfloritoare în literatura noastră naţională. De Teatrul de Stat din Sibiu aveam să rămân legată şi prin activitatea de cronicar al spectacolelor din anii 1970-80. Cronicile mele de spectacol, uneori muzical, dar mai adesea de teatru,  erau solicitate şi publicate în revista “Transilvania”şi în ziarul “Tribuna” sau în alte publicaţii din ţară, ca “Steaua“ de la Cluj-Napoca.Chiar şi tema tezei mele de doctorat a fost direct legată de această instituţie culturală sibiană.

      Red: Din momentul când aţi început documentarea pentru teza dumneavoastră de doctorat, ce aţi descoperit în arhiva teatrului sibian despre Radu Stanca?
      A.S.: Când prin anii 1976-78 am început cercetarea documentelor arhivei Teatrului de Stat din Sibiu, nu mică mi-a fost dezamăgirea să constat că nu se mai găsea în ea nici măcar un caiet de regie al lui Radu Stanca, doar nişte poze de spectacole şi mai ales afişe, dar nici acelea aşezate ordonat pe ani, cum sunt acum. Am apelat la Mona Onu, care fusese secretara literară a Teatrului în perioada anterioară, dar nu m-a ajutat cu nimic. Dispăruse până şi semnătura lui Radu Stanca, deşi se ştie că cei mai rodnici ani ai activităţii sale s-au petrecut la Sibiu. Aici el a creat o adevărată şcoală pentru tinerii actori pe care i-a ridicat, de la Ion Besoiu şi Mircea Hândoreanu, la Ovidiu Stoichiţă, Teodor Portărescu, Nicu Niculescu şi alţii.

      Red.: Ce satisfacţii aveţi de pe urma cercetării făcute asupra acestei teme ?
      A.S.: Lucrarea mea Radu Stanca şi obsesia Thaliei. Ipostazele omului de teatru este primul studiu monografic consacrat autorului, apreciat chiar de la început de Constantin Noica, filozoful de la Păltiniş, care citindu-l în 1981scria: ”Într-un ceas când absurdul, morbiditatea şi manierismul solicită tineretul nostru din toate părţile, o asemenea lucrare face dreptate nu numai unui mare destin românesc, ci şi fiinţei umane, prea des primejduită de propriii ei cronicari, literatorii.“ O personalitate cum era Radu Stanca trebuia să fie prezentată într-o monografie, chiar dacă, spre profunda mea dezamăgire, nu am găsit în arhiva Teatrului de Stat din Sibiu nici măcar un rând rămas de  la reputatul regizor. Am consultat, în schimb, toată presa literară transilvăneană dintre cele două războaie mondiale.  Documentaţia necesară mi-a fost oferită în principal de soţia scriitorului, care, ca  o vestală într-un templu, păstra în locuinţa lor din P-ţa Mihai Viteazul nr.6. de la Cluj,  tot ce a putut ea să agonisească din manuscrisele şi caietele dactilografiate sau din tipăriturile lui Radu Stanca. Am cercetat nu numai textele de teatru şi ciclurile de poezie finite, ci  toţi acei muguri de idei şi crochiuri, care nu au mai avut răgazul să înflorească. Era în acea arhivă un şantier de creaţie uimitor.  Aşa mi-am dat seama de tragica pierdere  a literaturii române produsă prin moartea atât de timpurie a scriitorului, care a plecat dintre noi la numai 42 de ani, în plin avânt creator.

      Red.: Ce ar fi interesant să ştim despre familia în care s-a născut viitorul poet, regizor, actor, eseist şi teatrolog ?  
      A.S.:  Radu a fost mezinul familiei preotului Sebastian Stanca şi al Mariei, n. Munteanu, mama lui fiind originară din Ocna Sibiului. El s-a născut la 5 martie 1920 în Sebeş-Alba.  Se spune că pruncii născuţi la maturitate au o şansă deosebită. Radu s-a născut când tatăl lui avea 42 de ani.  Figură interesantă de intelectual transilvănean, Sebastian Stanca, tatăl scriitorului, a făcut studii teologice la Sibiu. Apoi a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie la Budapesta, luându-şi doctoratul cu o dizertaţie despre Timotei Cipariu. Preot în Vulcan, consilier eparhial la Episcopia ortodoxă a Vadului şi Feleacului, el a avut şi notabile activităţi literare şi culturale încă din anii studenţiei  budapestane,  când s-a numărat printre  membrii fondatori ai colegiului de redacţie la revista „Luceafărul”. Îl găsim redactor la publicaţiile „Poporul român”, „Lupta”, „Telegraful român”, „Glasul Ardealului” şi colaborator la „Transilvania”, „Tribuna” şi „Familia română”. A fost senator între 1933 şi 1937. Demne de menţionat sunt şi monografiile sale închinate lui Gh. Dima şi lui Vasile Moga. A scris comedii (Bucătăreasa, Pribegii, Ştrengăriţa), drame, feerii, povestiri şi librete la opere muzicale valoroase. Membru al Astrei, el a fost decorat  cu “Coroana României” şi cu „Răsplata muncii” pentru activitatea lui cu totul remarcabilă. În formarea personalităţii viitorului scriitor, mediul familial a avut neîndoios o mare importanţă.

      Red.: Cum a început viaţa viitorului scriitor?  
      A.S.: După modelul părintelui, pe care îl va întrece, Radu Stanca avea să devină mai mult decât oricare dintre fraţii lui, cu toţii intelectuali de elită, un scriitor în deplinul sens al cuvântului. În anii adolescenţei el s-a bucurat de călăuzirea fratelui Horia, recunoscut a fi fost un adevărat mentor al său. După mutarea familiei în 1922 la Cluj, Radu a început studiile la Şcoala normală de învăţători. Din 1930 urmează Liceul „Gh. Bariţiu” din Cluj, unde are, între alţii, ca profesor de limba şi literatura română pe Ion Chinezu, critic literar remarcabil. În 1932 apărea în „Universul copiilor” Legenda peştilor, culeasă de Radu Stanca, elevul de 12 ani. Acela a fost doar începutul. Debutul său se va produce în 1935, în paralel, într-o revistă şcolară şi în ziarul “Naţiunea română”.  În atmosfera culturală a Clujului deceniilor de după Primul Război Mondial,  Radu Stanca a găsit un mediu propice pentru a se afirma scriind poezie şi eseuri. El este publicat în mai multe reviste româneşti transilvănene, fiind declarat “Veniaminul poeţilor de la Gând Românesc”, revistă al cărei redactor era la Cluj tocmai Ion Chinezu. Talentul său literar era o certitudine, iar domeniul ştiinţific care îl va atrage este filozofia, aşa că el se înscrie în 1938 la Facultate de Litere şi Filozofie a noii Universităţi române “Regele Ferdinand I” din Cluj. Prin Diktatul de la Viena, semnat la 30 august 1940, partea de nord a Transilvaniei a fost smulsă României, în pofida populaţiei majoritar româneşti de 2.667.000 locuitori, şi predată Ungariei hortiste. Facultatea de Litere şi Filozofie se va vedea nevoită să se mute la Sibiu, cu o bună parte a Universităţii clujene.  Poetul avea să imortalizeze starea de tristeţe pe care i-a provocat-o părăsirea oraşului copilăriei şi adolescenţei: ”Să văd cotloanele copilăriei/Cum se preschimbă în palate azi/ Şi Clujul meu pe schela bucuriei/ Urcându-se spre cer, ca un talaz.“(Plecând din Cluj ). Starea de spirit tensionată resimţită de profesorii şi de studenţii Universităţii “Regele Ferdinand I” avea să fie patetic exprimată de profesorul Lucian Blaga:”Până ieri am fost o ţară mare, din punct de vedere etnic şi geografic, astăzi suntem o ţară mult mai mică. Totuşi, ni s-a dat să trăim 20 de ani în orizontul unei ţări largi, aproape împărăteşti. Acest orizont, care pe pământ s-a retras în inima noastră, îl purtăm în noi, închis în noi, ca orizont viu şi neuitat, pe care nici o măsură omenească nu-l va putea revizui. Ţara din inima noastră, orizontul tocmai suficient pentru orice creaţie oricât de mare a spiritului, ţara de totdeauna, rămâne neatinsă acolo, înăuntrul nostru…“

      Red.: Ce a adus nou în viaţa creatorului Radu Stanca mediul istoric şi cultural al Sibiului?
     A.S.: În atmosfera  de Heidelberg transilvan a Sibiului medieval de atunci Radu Stanca îşi va primeni  îmbogăţitor sevele inspiraţiei poetice. El creează poezii în stil baladesc, ca şi colegii său Ioanichie Olteanu şi Şt. Aug. Doinaş. Dar viziunea lui Stanca este cu totul inedită, tehnica  sa poetică, desăvârşită.  În cadrul teatrului studenţesc  organizat de tânărul dascăl de estetică Liviu Rusu, care avea să-mi fie mai târziu şi mie profesor de literatură comparată  la Cluj, Radu a jucat în 1942 în piesa Heidelbergul de altădată şi un an mai târziu l-a interpretat pe Farfuridi în spectacolul O scrisoare pierdută. În spiritul confreriei universitare, s-a constituit în 1943 Cercul literar de la Sibiu, la care au activat în primul rând câţiva studenţi veniţi de la Cluj, precum Cornel Regman, Eugen Todoran, Ion Negoiţescu, lor alăturându-li-se Şt. Aug. Doinaş, I.D.Sîrbu, Deliu Petroiu, Radu Enescu şi Ovidiu Cotruş. În şedinţele de cenaclu, Radu avea, de departe, cel mai strălucit spirit creator, aşa cum citea versuri sau părţi ale pieselor sale de teatru, proaspăt plămădite. Cel care va fi invitat de onoare la şedinţele Cercului literar era profesorul Lucian Blaga, care cu prestigiul său a întărit importanţa acestei manifestări creatoare şi culturale, fără să intervină concret în activitatea de corijare a unor texte care erau prezentate. Discreţia lui Lucian Blaga  era absolută. Radu Stanca va publica unele dintre creaţiile sale atât în revista cu o denumire de inspiraţie blagiană “Curţile dorului”, la care în 1941 el este redactor-responsabil,  cât şi în „Revista Cercului Literar”, care a apărut în primele 8 luni ale anului 1945, ilustrând elevaţia preocupărilor estetice, filozofice şi beletristice ale membrilor Cercului. Această confrerie spirituală cerchistă de la Sibiu şi-a dobândit  un prestigiu naţional prin actul public al Manifestului, scrisoarea redactată în 1943 de tânărul Ion Negoiţescu spre a elogia pe Eugen Lovinescu, în a cărui succesiune de tradiţie estetică maioresciană se încadra şi Cercul literar de la Sibiu. Radu Stanca a colaborat cu profesorul său Lucian Blaga la revista “Saeculum” şi  a rămas ceea ce a fost de la bun  început, sufletul generaţiei cerchiste, chiar şi după reîntoarcerea Universităţii la Cluj,  în 1945. În aceste condiţii, membrii Cercului s-au despărţit, iar la Cluj formaţia s-a împrospătat cu noi nume de valoare, precum eseistul Nicolae Balotă, care devine aici mai activ,  şi excelenta traducătoare Eta Boeriu. Diferiţi comentatori ai acestei mişcări literare prestigioase au remarcat unitatea Cercului, care a avut, după definiţia profesorului H. Jacquier “centrul pretutindeni şi circumferinţa nicăieri.“ Radu Stanca, rămas la Sibiu,  a corespondat intens cu Ion Negoiţescu, dar a păstrat legătura şi cu alţi cerchişti, păstrând viu spiritul Cercului şi visând să se întoarcă în centrul de cultură care era Clujul. O va face abia în 1961 ca regizor, dar boala sa, tuberculoza pulmonară, îi va da răgazul să pună în scenă numai două piese de teatru. El a murit în 26 decembrie 1962 la Cluj, unde a fost şi înmormântat. Din zestrea celor 16 texte dramatice originale lăsate de Radu Stanca nici măcar unul nu a văzut  antum lumina scenei, în ciuda eforturilor continue pe care el le făcuse în acest sens. Un singur act din piesa Grâuian şi Dragomara/ Lupta secerătorilor/ apăruse sub îngrijirea sa în volumul Pagini sibiene din 1957.  Nu cred că există o neîmplinire mai dureroasă ca aceasta pentru un adevărat om de teatru.

      Red.: Aţi dori să ne vorbiţi  în continuare despre opera lirică a lui Radu Stanca?
      A.S.:  Poetul, care definise din începuturi personalitatea lui Radu Stanca, a rămas în fiinţa sa intimă alături de dramaturg, dualitate resimţită în formula teatrului liric pe care el a ilustrat-o. Atunci când în revistele transilvane “Naţiunea română”, “Sympozion”, “Gând Românesc”, “Transilvania” apăruseră poeziile sale de început, se făcea o reformă de redirecţionare a lirismului românesc spre noi dimensiuni, împotriva neosămănătorismului, a modelului social lăsat de Octavian Goga. Acum se impune viziunea metafizică a lui Lucian Blaga. Muzicalitatea  limbii şi simţul versului din poeziile aparţinând perioadei de debut a lui Radu Stanca, dintre care exemplificăm doar Dăltuire, Nelinişti, Medievală, Scrisoare iubitei, poezii apărute între 1937 şi 1939 în revista “Gând Românesc“,  anunţau virtuozitatea creaţiei baladeşti din faza maturităţii, pe care mai apoi Sibiul i-a stimulat-o. De acum apar în stihurile sale acorduri medievaleşti, căci poetul se plimbă solitar “De-a lungul crenelurilor strâmte”, el având “la coif o pană rotundă de păun“. Sunt prefigurate astfel atmosfera şi ipostazierile alegorice ale poetului din creaţia baladescă de maturitate, cum vor fi Un cneaz valah la porţile cetăţii şi Corydon.  Studenţii clujeni au exersat cu succes în burgul Sibiului experienţa unei infuzii de poezie. Însoţit de prietenii săi, poetul-actor visa, ca un personaj matein, ascultând la Biserica evanghelică sunetele de orgă ale muzicii lui Dietrich Buxtehude sau Johann Sebastian Bach. ”Dressler, organistul, revărsa torente de sonuri terestre peste capetele noastre plecate”, după cum avea să-şi amintească Nicolae Balotă, împreună cu care Radu Stanca se plimba prin galeria de pictură a Palatului Brukenthal, unde în prag de sărbători sacre asculta concerte de neuitat.   Balada devine pentru Radu Stanca şi colegii săi de cenaclu studenţesc o formulă-cheie, una definitorie. Estomparea limitelor dintre prezent şi trecut, în alegorii în care ironia romantică dă impresia de modernitate a viziunii mereu lucide, nutreşte poezia sa de factură citadină. Romantismul structural al poetului se bazează pe inteligenţa şi fantezia sa. Aparent erotică, poezia Ars doloris este de fapt o profesiune de credinţă, în care se dezvăluie  râvna de a dezlănţui incendierea cu o prometeică forţă:”De-aceea vreau o nouă încleştare/Pe care harfa mea s-o strângă-n coarde./ Căci numai când voi arde-n mii de ruguri,/ Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.“Sub crusta minerală, funcţionând ca o mască, există la Stanca o ardere ascunsă. Sibiul baroc cu stradele care “mă-nghit dintr-una-ntr-alta,/ Iar scările mă urcă şi coboară..” îl fascinează, poetul simţindu-se atras de “Liniştea ce-ascunde-n ea furtuna”, atent să audă ”cum  bate-n turnul straniu ceasul”. Purtând armura unui Don Quijote lunatic, el nota preocupat de amănuntele peisajului citadin: ”În jur văd numai porţi, şi-n porţi ferestre,/ Iar în ferestre ochi care mă-nghiaţă./ Intru-n Sibiu domol ca-ntr-o poveste/ În care port viziera peste faţă.“(Nocturnă). Specifice viziunii sale lirice, punerile în scenă debutează chiar cu poezia Doti, inspirată de misterioasa frumuseţe a Dorinei, soţia sa, de care s-a legat prin destin:” Străinule, intrat aici hoţeşte!/Hoinarule, căzut în mreaja mea!/ Ia-mi palma desfăcută şi citeşte: Nu soarta mea e-n ea, ci soarta ta!” Tot soţiei îi dedică el primul ciclu Ars doloris. Acesta va fi urmat de alte 4 cicluri: Baladele regelui, Fumul ruinilor, Argonaut cosmic şi Cina cea de dragoste. Sunt titluri care chiar ele induc ideea de romantică evocare a unor făpturi şi decoruri onirice în atmosferă nocturnă, pe care poetul le compune cu o fabuloasă, debordantă fantezie. Binomul iubire-moarte ocupă în lirica sa un loc central. Ipostaza, între toate celelalte râvnite de poet, este până la urmă aceea a trubadurului care plăsmuieşte noi himere ori reînvie personaje dăinuind peste timp în lumea cărţilor spre a se căuta pe sine, “Cel mai frumos din oraşul acesta”, cum se autodefineşte  el cu o carnavalescă fantezie în capodopera sa Corydon.  
Red: Cum apreciaţi că publicaţiile sibiene au promovat imaginea scriitorului de-a lungul timpului, atât antum cât şi postum?
      A.S.: Rolul publicaţiilor literare, al celor culturale şi uneori chiar al unor cotidiene în rubrici speciale, este acela de a aduce imaginea scriitorilor în planul imediatului, facilitând contactul lor instantaneu cu publicul cititor, mult înainte ca operele lor să-şi facă loc în volume reprezentative.  Putem constata că publicaţiile sibiene, de la revista “Transilvania” a  anului 1941 şi “Revista Cercului literar” din 1945 şi până la “Flacăra Sibiului”  ori “Pagini sibiene” din anii 1956-1957 l-au publicat antum, iar postum scriitorul a fost promovat în “Cibinium” din  1975, până la frecventa  lui apariţie în presa actuală, de la revistele “Euphorion”, care i-a consacrat chiar şi un  număr tematic în 2013, “Transilvania”, sau “Cenaclul de la Păltiniş”, “Lumina slovei scrise”, până la  cotidianul “Tribuna Sibiului” şi altele, mai puţin cunoscute.
      Red.: O ultimă întrebare, se referă la cercetarea dumneavoastră mai recentă pe această temă, pentru că am cunoştinţă că viaţa şi opera lui Radu Stanca vă interesează şi în prezent. Ce noutăţi aveţi pentru cititorii noştri?
      A.S.: Desigur că lucrarea de doctorat din 1981 nu a fost singura formă în care am valorificat cunoştinţele dobândite într-o primă perioadă de documentare, pe care aş defini-o acum drept o etapă de pionierat. Abia în deceniile care au urmat opera lui Radu Stanca s-a configurat mai puternic, datorită ediţiilor  de poezie, teatru, proză memorialistică şi eseistică publicate. Desigur că la Sibiu şi în alte oraşe, unde am fost invitată la manifestări culturale şi academice, am ţinut conferinţe sau am prezentat comunicări ştiinţifice, spre a evidenţia diferite aspecte ale creaţiei lui Radu Stanca. Eu am completat pentru cititorii interesaţi prin volumul Dăltuiri, apărut la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă din Bucureşti în anul 2012, ca rod al colaborării cu profesorul Marin Diaconu, opera poetică a lui Radu Stanca, cea eseistică şi de teatru, cu titluri uitate în presa antumă, adică a anilor 1932-1962, titluri care riscau să se şteargă din conştiinţa generaţiilor viitoare. Dar pentru aceasta, a trebuit cercetată, filă cu filă, toată presa acelei perioade, efort care s-a întins pe 10 ani de căutare. Am redactat şi prefaţa acestei ediţii şi am făcut munca de îngrijire a ei, o muncă pe cât de migăloasă, pe atât de  plină de răspundere. Dar nu ne-am oprit aici, căci alte materiale descoperite apoi prin cercetare ne-au încurajat să concepem o nouă carte dedicată aceluiaşi autor, în care să panoramăm întreaga editare şi cercetare existentă până în prezent. Astfel, am îngrijit în aceeaşi formulă ediţia Radu Stanca. Profil spiritual, apărut în 2015 la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă din Bucureşti, prefaţator fiind academicianul Eugen Simion. Ediţia aceasta cuprinde un volum de 720 de pagini, în care se însumează  Repere biobibliografice şi spirituale 1920-2014, urmate de capitolul Radu Stanca  despre el însuşi, Valorizări critice, o amplă Bibliografie, cu ceea ce a apărut din Opera scriitorului şi Despre operă şi om. O dovadă că la un creator de geniu cum a fost Radu Stanca opera este atât de vastă, încât să solicite generaţii întregi de cercetători este şi noul capitol cu Inedite editorial, cu poezii, recenzii de carte, cronici de spectacol, eseuri  şi nuvela Puntea Neagră. Toate acestea nu au fost cuprinse în volumele apărute până în prezent. Cel mai animat dintre capitole este intitulat Evocări şi aduce 23 de actori, profesori, colegi, prieteni, cunoscuţi, care supun atenţiei cititorilor prezentului aspecte inedite din activitatea regizorului, a intelectualului rafinat, a creatorului Radu Stanca. Există în noua ediţie o listă a publicaţiilor la care antum a colaborat scriitorul şi una a apariţiilor publicistice în postumitate, respectiv în perioada 1963-2014.Nu este omisă nici lista pseudonimelor folosite de scriitor în timpul vieţii. Aşadar, un instrument de lucru indispensabil mai ales celor care vor realiza aşteptata ediţie de Opere complete şi nu mai puţin  monografilor ori eseiştilor de mai târziu. Chiar în acest an, 2016, voi continua editarea într-o nouă formulă a  mărturiilor despre autorul Horei domniţelor, căci volumul pe care îl am acum în pregătire se va intitula Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai. El se adresează unui cerc  mai larg al iubitorilor de frumos, cuprinzând un număr mult mai mare de mărturisiri şi un capitol de interpretări, realizate de mine atât la diferite sesiuni ştiinţifice, cât şi pentru conferinţele ţinute în ultimii 15 ani  în ţară, în Statele Unite ale Americii şi în Canada, unde am solicitări deja programate şi pentru lunile viitoare ale acestui an.


      Red: Departe de a afirma că am reprezentat întreaga operă a Omului Radu Stanca, consider totuşi că am adus în atenţia cititorului cele câteva reviste sibiene şi aspecte mai puţin cunoscute ale creaţiei marelui om de cultură Radu Stanca. În perspectiva timpului, vom aprofunda viaţa şi opera lui Radu Stanca, care poate deveni mai interesant pentru generaţiile de astăzi şi pentru cele viitoare.
În numele cititorilor, îi adresăm doamnei Anca Sîrghie cele mai sincere mulţumiri pentru amabilitatea cu care a răspuns la acest interviu şi cu atât mai mult pentru valoarea lui ştiinţifică.
Spre  delectarea cititorilor, invitaţi astfel să-şi facă o imagine despre valoarea poetică a lui Radu Stanca, vă oferim câteva poezii din vasta sa creaţie.



A consemnat col(r) Victor Neghină.
DOTI


Dă-mi la o parte vălul şi priveşte!
Eşti primul muritor care mă vezi.
Te-ai furişat în templul meu hoţeşte
Şi-acum, ajuns aici, cunoşti şi crezi.

Mă socoteai iluzie abstractă,
Sămânţă din străvechiul Amon-Ra,
Şi-azi când mă pipăi simţi cum se contractă
In trupul meu de piatră, inima.

Descoperă-mă toată, cu-ndrăzneală!
Şi lasă-ţi palma aspră şi pe sâni!
Aşa cum stau aici, aproape goală,
Sunt mai frumoasă ca un imn păgân.

O pulbere de-argint mă împresoară
Şi raze lungi pe frunte-mi cad mănunchi.
Tăcerea care-acum te înfioară
E sângele ce-mi susură prin trunchi.

Când ochii mi-s închişi, ciulesc urechea
Iar când o-nchid pe ea, din ochi pândesc.
Bagă de seamă! Inima, străvechea,
Ca pe-un etern semnal mi-o urmăresc!

Străinule, intrat aici hoţeşte!
Hoinarule, căzut în mreaja mea!
Ia-mi palma desfăcută şi citeşte:
Nu soarta mea e-n ea, ci soarta ta!


EXPEDIŢIE

Urcăm spre moarte ca spre izvorul Nilului,
Lopeţile ni-s pline de ierburi putrezite,
Iar luntrea, cel din urmă părtaş exilului,
Se clatină sub boarea tăcerii infinite.

De nouă mii de veacuri în susul apelor
Vâslim fără-ncetare făcând aceeaşi cursă.
Dar va fi dată oare vreodată pleoapelor
Puterea de-a cunoaşte misterioasa sursă?

Ca nişte păsări negre într-un imens convoi
Urmăm uriaşul vultur care ne-ndreaptă zborul.
Ne-mbie de pe ţărmuri mereu refugii noi.
Noi, însă, nu ne-abatem din cale. Vrem izvorul!

Ce forţă colosală ne ţine-aripile
Mereu ca nişte steaguri de fier, desfăşurate?
Plutim cu timpu-n faţă izbindu-i clipele,
Şi nici un vânt prielnic din urmă nu ne bate.

Străbatem singuri într-o imensă încordare
Şi mergem, cu curenţii potrivnici la babord.
Vedem cum trec la vale istorii viitoare,
Dar nu putem da veste celor rămaşi în port.

Şi-naintăm cu farul legat peste catarge,
Ca nu cumva vreo eră din cele care vin
Să ne izbească prora în locul ce se sparge
Şi care taie Nilul în sus spre-un punct divin ...


NOCTURNĂ

Intru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
In care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stingă inima-nţeleaptă.

In jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Intru-n Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus în mâini mă strânge
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta
Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Cerului larg sau ceru-n ea scoboară.

Şi peste tot o linişte ca-n clipa
Când marea se sărută cu pământul.
Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa
Şi printre arbori vechi foşneşte vântul.

Întru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Şi-n liniştea ce-nchide-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.

Intru-n Sibiu livid, sătul de viaţă.
Dar pregătit pe străzile uitate
În fiecare clipă să dau faţă
Cu mortul care umblă prin cetate.


ARHIMEDE ŞI SOLDATUL

Să nu te-atingi de cercurile mele
Ostaş viclean! Şi nici să nu te-nşele
Asemănarea lor cu arcul tău.
Sunt simple jucării şi nu fac rău.

Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
În rotunjimea lor stă actul sacru,
Care-mplineşte sinul, mingea, vasul.
Şi-acesta nu-i o lance, e compasul...

Apropie-te mai bine cu sfială,
În rotunjimea lor nu e greşeală.
Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură
Esenţa lor e tot idee pură.

Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,
Le vezi stârnind un salt de odaliscă,
În fumuri moi se leagănă agale,
Pe scoici şi melci desfăşură spirale.

Cerescul cerb le poartă sus în coarne.
Sunt ochiul lui atent când el adoarme.
În forma lor tot cosmosul încape.
Priveşte-le, nebunule, de-aproape!

Zadarnic te-nvârteşti pe lingă poartă.
Cât timp problema mea rămâne moartă,
Cât mă frământ să-i aflu dezlegarea,
Nu-ţi părăsesc, fii sigur, închisoarea.

Căci sau sub ziduri, sau sub cer cu stele,
Înconjurat de cercurile mele,
Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber,
 Cât timp le am pe ele, eu sunt liber!


EFIGIE

Ia-mă de mână, îngere, şi du-mă
La locul hotărât, unde voi sta!
Bandaju-acesta alb, ca o cunună,
La ce mai înveleşte fruntea mea?

Sunt vindecat. Iar floarea de la tâmple
Mi s-a uscat de tot şi mi-a căzut.
O! Prevedeam că are să se-ntâmple
Acest eveniment neprevăzut!

Deci flutură deasupra mea eşarfe
Şi flutură-mi, de vrei, şi primprejur.
Dar  ia din mine-odată-aceste harfe
Care vibrează-ntruna-te conjur!

Ia de pe frunte tainica-mi cunună
Care mă face straniu şi urât
Şi, ridicându-mi braţele, condu-mă
Fără să simt, la locul hotărât!


PLECÂND DIN CLUJ

Prefer, acum când plec, să las tăcerile
Ca să-şi exprime pe peron părerile
Despre iubire, oameni, despre tot...
Iar eu să-ntârziu în oraş cât pot.

Deşi locomotiva-i sub presiune
Iar fumul se înalţă tot mai sus,
Voi, cei ce m-aţi condus prin astă lume.
Vreţi să mai auziţi ce am de spus.

Eu, însă, vreau să mai străbat în goană
Străzile de demult, străzile noi,
Să văd cum freamătă ca-ntr-o poiană
La stupii blocurilor câte-un roi,

Să văd cotloanele copilăriei
Cum se preschimbă în palate azi
Şi Clujul meu pe schela bucuriei
Urcându-se spre cer, ca un talaz.

Aşa încât, prieteni, staţi degeaba
Şi aşteptaţi ca să vă spun ceva.
Când am să plec, eu am să plec cu graba
De-a mai privi odată-n urma mea,

De-a mai vedea cum flutură fierbinte
Râul de foc al vremilor ce vin
Şi despre care nu găsesc cuvinte
întreaga frumuseţe s-o exprim ...

Şi-apoi, cred eu, unui poet părerile
Mai bine e când  i le spun tăcerile ...

Editor: Mihai GHEORGHIU

 


 "Prima datorie a omului este să fie drept" (Voltaire)


FORUM DE DISCUTII LIBERE

 

Google Translator

Numarul vizitatorilor nostri

 

 


Pentru accesare dati clik pe imagine!


OFERTA DE CARTE-Mihai Gheorghiu

PARTENERII NOSTRI


 

 

Advertising Disclaimer & Policies !



To view click on image!


 


Cabinet stomatologic in zona Detroit!


EXCELLENT TIRES SERVICES