Lumea Româneascã

Click here to edit subtitle

MEMORIA PENIŢEI (4):  O VIZITĂ ÎN NOUA ZEELANDĂ

    George ROCA 


   Am fost în Noua Zeelandă pentru prima dată în urmă cu 30 de ani! Atunci eram necăsătorit şi parcă nu a fost aşa de bine. Singur te simţi prea... însingurat! Atunci am stat vreo trei săptămâni şi am bătut cele două insule mari de la Auckland la Invercagill călătorind cu un bilet de circuit pe drumul de fier. Apoi, altădată, venind din America, am făcut o escală la Auckland de 3 zile...

A treia vizită am făcut-o în trei! În anul 2000. Având un băieţel de 11 ani, dornic să cunoască şi el lumea mare, ne-am vânzolit, pentru o lună în Aotearoa cum îi zic băştinaşii maori Noii Zeelande, sau Ţara Lungului Nor Alb (The Land of the Long White Cloud). De data aceasta eram trei turişti, adică, „tata, mama şi copilul” cum ne plăcea nouă să ne alintăm! Băiatul meu era curios deci, să vadă cum e acolo în Kiwiland... aşa că aici la „canguri” fiind vacanţa de toamnă - nu prea lungă - ne-am gândit că ar fi bine să mergem pe undeva mai mai aproape! Am zburat de la Sydney la Auckland. 2160 de kilometri, parcurşi cam în 3 ore cu jumbo jet-ul. Acolo avem mulţi prieteni originari din România şi am avut intenţia să-i reîntâlnim. Auckland-ul, cel mai mare oraş din NZ, cu o populaţie de peste un milion de locuitori, mi s-a părut micuţ faţă de Sydney... Am vizitat CBD-ul (Central Business District), faimosul „bulevard" – Queen Street, apoi ne-am dus  în turnul de televiziune să vedem oraşul... care de acolo, de la înălţime parcă nu mai părea aşa de „pricăjit”, ci chiar destul maiestuos. Poate din cauza unghiului de vedere, a panoramei sau poate chiar al unui superb apus de soare!

În următoarea zi ne-am urcat pe un vaporaş şi am plecat pe mare, spre nord-est... După circa 4 ore de călătorie, parcurgând aproximativ 62 de mile (100 de km), am ajuns la insula Aotea (Great Barrier Island), a şasea suprafaţa de pământ ca mărime a arhipelagului neo-zeelandez. Un loc minunat, virgin şi foarte puţin populat! Aproximativ 800 de locuitori pe o suprafaţă de 285 km pătraţi. Insula are şi patru puişori care o înconjoară: Rakitu, Kaikoura, Insula Balaurului şi Insula Ţiparilor.

Pentru o sută de dolari neo-zeelandezi am închiriat întreaga casă a unor maori bogaţi. O vilă mare, curată şi cochetă. În cele patru zile, cât am stat acolo, am trăit ca într-un paradis al unei epoci trecute! Fără gaz, electricitate şi apă curentă... Eu şi cu „ăla micu” făceam spume... că trebuia să ne culcăm seara odată cu găinile... dar soţia mea era în culmea fericirii, domnia sa fiind bună prietenă cu Moş Ene. Auzi dom'le, în anul 2000 să nu ai lumină la bec... seara! Lumânările s-au terminat după două nopţi şi atunci ne-am adus aminte de tradiţionala „descurcăreală” a neamului românesc... făcându-ne opaiţe şi candele din fâşii de cârpa îmbibate în ulei de gătit.

 Am fost şi la pescuit - pe care, sincer, l-am considerat o pierdere de timp, eu fiind
un personaj veşnic ocupat cu treburi în mişcare nu cu aşteptatul la „dacă muşcă, sau nu muşcă” (peştele, desigur!)... Băieţică al meu, mai răbdător, a prins trei peşti mari, asemănători cu păstrăvul de mare, grei de peste două kilograme fiecare. Am pus şi eu mâna să-l ajut să-i scoată! Era tare fericit! Prinsese Kahawai! Bun de mâncat! La al      patrălea, am avut o surpriză. Am văzut că era îmbârligată peste el o caracatiţă uriaşă!  Arată ca o cârpă de spălat duşumeaua. Închisă la culoare, părea moartă... Braţele nu i se mişcau, dar nu se dezlipea de peşte. Nu ştiu cu ce naiba, ditamai molusca, ne-a retezat firul cu tot ce era pe el! A şters-o şi cu peştele şi cu cârligul şi cu plumbul şi cu... Mama ei de octopedă! De ciudă, românaşu’ meu era cât pe ce să plângă! Acasă, la reşedinţa noastră maoră, am curăţat peştele, l-am dat prin făină şi sare şi l-am prăjit în tigaie... Mămăliga şi mujdeiul încă nu se inventaseră pe insulă, aşa că am mâncat nişte kumera (cartofi dulci) ca garnitură. O masă copioasă, trediţională din mările sudului... oferită părinţilor săi de juniorul meu. 

Într-una din zile am fost în vizită la o familie recomandată cu căldură de nişte prieteni de-ai noştri români din Auckland. Originari din Elveţia, stabiliţi acolo de peste 20 de ani, şi-au cumpărat cu 100 de mii de dolari 50 de hectare de pământ cu munţi şi văi... Aveau şi o peşteră pe proprietatea lor! Ce mai, un Paradis! Muncind din greu, deveniseră proprietarii uneia dintre cele mai importante plantaţii de Macadamia Nuts din Pacificul de Sud. Bogaţi tare, dar muncind pe rupte... trăiau simplu precum Robinson Crusoe. Şcoli nu sunt pe insulă, aşa că au rămas şi fără copii. Chiar şi cei mici sunt trimişi la şcolile-internat din Auckland. Totuşi era atât de plăcut acolo, atât de seren! Departe de jungla de beton, de viaţa trepidantă, de stres, necazuri, calculator, televiziune manipulantă, aer poluat, bârfe, nebunii, crime... Te simţeai ca într-o altă lume... un paradis simplu, dar vindecător al tuturor relelor acumulate în marea metropolă. O revenire la lumea strămoşilor noştri...

Ne-am reîntors la Auckland cu bateriile creierului încărcate! Am mai stat 2 zile acolo, după care, împreună cu nişte prieteni din Bucureşti am plecat la Rotorua. Drumul până acolo a fost superb! Noua Zeelandă este aşezată pe o centură vulcanică, având şi acum o activitate destul de intensă. Rotorua este cel mai vizitat oraş de turişti. Gheizere, vulcani noroioşi, ceaţă, sulf, plante unice... s-u-p-e-r-b! Am fost într-un loc unic unde erau nişte copaci înalţi (seqvoia) de peste 100 de metri. Printre ei, un nou colţ de de paradis... un izvor, căprioare, linişte...

 A doua zi am fost şi am văzut gheizerele. Wow! Jeturi de apă caldă aruncate spre cer! Mirosea tare a sulf! Fanuş, băiatul cel mic al prietenului meu, s-a uitat ciudat la mine, apoi s-a apropiat de taică-său şi l-a întreabat cu o tipică inocenţă copilarescă:
- Nu ştii cine a făcut pârţ pe aici!
- Poate tu, mă piticule!
- Ba tu, ba tu...
- Aşa vorbeşti tu cu taică-tu?
- Hi, hi, hi! Tu eşti pârţâilă, tu eşti pârţâilă!
- Nu eu, mai drăcuşorule, gheizerul!
- Iar mă păcăleşti, că ştii că sunt mai mic... Uite „tatataaa”, gheizerul face pipi, nu pârţ!
Ce să mai zici? Deseori, copiii spun chestii deştepte! Ăl mare a tăcut şi mai apoi a schimbat vorba... Cât am stat la Rotorua, numită şi „Sulphur City”, de câte ori venea câte un damf de pucioasă, Fănuş se uită şugubăţ la taică-său, apoi la mine şi râdea! Ei! O fi ştiut el de ce! Se zice că aia micii nu mint!

 A treia zi am avut mai mult „fun”. Am fost pe munte cu telecabina şi la coborâre ne-am reîntors cu săniuţa (pe roţi). O senzaţie minunată! Apoi iar cu telecabina şi iar cu săniuţa! Se construise o pistă specială pe care săniuţa „aluneca" lin. Puteai folosi frâna  dacă o luai prea repede la vale. Coborârea dura cam un sfert de ceas. Copii erau aşezaţi între picioarele protectoare ale tatălui lor... Fănuş uitase şi de gheizerele paterne, şi de sulf şi strigă cât îl ţinea gura: „Bagă motor, bagă gaz!...”. Soţia mea, metamorfozată într-o doamnă sobră, nu a dorit nici în ruptu’ capului să se dea cu săniuţa. A stat pe terasa-restaurant a telecabinei, cică să se bronzeze! În acea poziţie inertă, cu faţa îndreptată spre astrul luminos şi cu ochelari de soare pe nas părea o actriţă de cinema din filmele italiene ale anilor '60. Simpatica divă de la Cinecita a băut între timp vreo trei cafele, din care cauza n-a putut să doarmă două nopţi după aceea! Dar noi băieţii, dacă ne-am distrat minunat, am dormit tun!

De la Rotorua, ne-am continuat drumul spre sud prin Insula de Nord. (Scuzaţi oximoronul!) Ne-am despărţit de prietenii noştri româno-aucklandişti şi cu un „coach-bus” frumos, curat şi comfortabil am plecat spre Wellington, capitala ţării. Ne-am oprit pe parcurs, pentru a lua masa de prânz, la Taupo, oraş aşezat pe malul celui mai întins lac vulcanic din Noua Zeelandă. Lacul era plin de păstrăvi, cu o apă foarte bună la gust, rece şi proaspătă! Taupo, în limba maori, este o prescurtare a numelui „Taupō-nui-a-Tia” care înseamnă „Marea mantie a lui Tia” – Tia fiind o căpetenie locală (şi un explorator) care a descoperit lacul.   

Am ajuns la Wellington spre seară. Clădirile oraşului se scurg parcă de pe vârful muntelui până la punctul de tagenţă cu marea (oceanul!). Multă verdeaţă! Multă! Cina am luat-o la un restaurant chinezesc, după care am vizitat centrul oraşului. A doua zi a fost o vreme superbă. Ne-am plimbat per pedes peste tot şi am avut „good time” cum zic localnicii! Wellington este capitala Noii Zeelande şi este cea mai sudică aşezare a Insulei de Nord. Chiar dacă e mai mic decât Auckland-ul, acesta oraş cosmopolit - creează istorie şi în zilele noastre! Clădiri vechi, de 100 de ani, sunt recondiţionate şi inobilate. Se umblă la subtilitatea tradiţiilor băştinaşe. Se învie sau chiar inventează traditii, cultură, istorie... Totul e frumos, proaspăt şi curat!

Z iua următoare am folosit-o pentru a vizita muzee. Prima dată ne-am dus să vedem Galeriile Naţionale de Artă, unde era un show al artelor plastice mexicane. Am avut norocul să vedem lucrări de Frida Kahlo şi Diego Rivera. Am filmat o mulţime de pânze, până când a venit un imens „maor de serviciu", cam de două ori mai voluminos ca mine, şi mi-a confiscat camera... Eu necomformist şi rebel ca întotdeauna, i-am zis că nu scrie nicăieri că nu e voie să filmezi (era interzis doar fotografiatul!!).  Goliatul s-a uitat la mine cu aceeaşi privire care o au jucătorii echipei de rugby „All Blacks” la începutul meciurilor când îşi sperie adversarii cu faimosul dans de luptă „haka” şi a plecat cu camera mea Sony CCD 220 la garderobă, de unde a revenit triumfător cu un număr de plastic şi cu un zâmbet sub nas şi pe buze, parcă vroind să-mi demostreze că nu este atât de rău precum pare. Când am plecat am controlat caseta şi spre bucuria mea nu era şters nimic... Poate nu învăţaseră băştinaşi din Ţara Norului cel Lung cum trebuie pedepsiţi nonconformiştii români! Dacă îmi ştergea înregistrarea m-aş fi supărat, cu toate că domnia sa avea dreptate, dar aşa că nu mi-a şters-o, ce să zic? Să trăiască maoraşul nostru!

Expoziţia se numea „Viva la Vida" (Mexican masterpieces from the Jacques & Natasha Gelman Collection”. By the way, se zice că Frida Kahlo se trage după bunicul dinspre tată de prin Ardeal (Arad, Oradea), şi este socotită cea mai importantă pictoriţa a secolului XX. Mie îmi place compoziţia, culoarea şi mesajul tablourilor ei. Totuşi cel mai mult apreciez sprâncenele autoarei în autoportrete. Diego Rivera, soţul sprâncenatei, a fost cel mai mare artist-producător de pictură murală a secolului mai sus amintit. A avut un succes nebun în Statele Unite, unde a făcut o groază de bani, pictând faţadele zgârie-norilor (ex. Rockefeller Building). Ambii au căzut, mai apoi, în dizgraţie, deoarece au fost „aprigi comunişti". Despre Frida se zice că a fost (şi) amanta lui Leon Trotzky, iar în glumă... de Diego se zice că ar fi fost... îndrăgostit de Stalin!     Acesta îl idolatriza pe tătuc, pictându-i portretul pe gigantele lucrări pe care le executa pentru americanii capitalişti. Când a murit Frida, a ieşit un scandal de toată frumuseţea cu autorităţile mexicane deoarece sicriul defunctei era acoperit cu drapelul sovietic, roşu cu secera şi ciocanul... în loc de cel naţional mexican. Oricum, cei doi, au lăsat în urma lor creaţii minunate, unice şi de mare valoare! Multe dintre tablurile kahloiene s-au vândut la Sotheby’s, New York, cu peste 1 milion de dolari!!! Lucrările lui Diego aşijderea...

După prânz, am fost să vizităm Muzeul Naţional al Noii Zeelande care se numeşte „Te  Papa" (Our Place), adică în traducere... locurile noastre, ţara noastră, adică „Te Papa” în limba maoreză! Muzeul s-a deschis recent şi este găzduit într-o clădire modernă, cu inovaţii expoziţionale, tehnică modernă, aparatură digitală, electronică, sunet, lumină... Am văzut acolo pagini scrise, descrise şi vizuale din istoria şi obiceiurile maorilor – băştinaşii din acele locuri exotice. Un lucru interesant, care mi-au atras atenţia, au fost saloanele alocate cuceririi Antarctidei. Fotografii, descoperitori, utilaje, transportoare, imagini ale continentului de gheaţă... Ceva inedit!

În drum spre marea Insulă de Sud a Noii Zeelande, de la Wellington la Picton, am trecut cu feribotul Strâmtoarea Cook. Cu toate că este declarată cea mai periculoasă strâmtoare din lume, pe parcursul celor 28 de kilometri, am avut parte de trei ore de încântare a ochiului. Insule, insuliţe, colţi de stâncă ieşiţi din apa albastră oceanului obligau vaporaşul nostru să facă slalom pe apă. Mi-aduc aminte că prin 1986, acolo a pierit faimosul vas de croazieră „Mikhail Lermontov", unul dintre cele mai gigante vase de acest gen din lume. Glumeţii zic că s-a dat la fund pentru că nu a ştiut să schieze, să facă slalom...

În apele strâmtorii îşi au habitatul mai multe specii de cetacee. Deseori poţi observa prin preajmă balene, delfini sau chiar caracatiţe gigante. Mulţi înotători şi-ai încercat puterile să cucerească apele celor 28 de kilometri care despart cele două insule. Conform tradiţiei orale maore, prima temerară a fost o femeie băştinaşă, Hine Poupou, ajutată de un delfin dresat. În timpurile moderne, în 1962, neo-zeelandezul Barrie Devenport a făcut traversarea în 11 ore şi 13 minute. Prima femeie albă, care a avut succes a fost americanca Lynne Cox, în 1975. Alte recorduri demmne de consemnat sunt cele ale lui Aditya Raut, un copil indian de 11 ani şi ale italianul Salvatore Cimmino, care a executat traversarea strâmtorii în 8 ore şi 18 minute... având un picior amputat!

„I-auzi brâul, trece râul...! vorba unei strigături olteneşti... iar noi trecem strâmtoarea Cucului de la Wellington la Picton... cât ai zice „peşte”, dar nu cu brâul ci cu feribotul. Despre peripluul din Insula de Sud a Noii Zeelande într-o povestire viitoare... 

George ROCA
Sydney, Australia
2000-2013

Muzeul în aer liber Bokrijk

 

   Tatiana Scurtu-Munteanu

   

                                   Un trecut animat

Domeniul provincial Bokrijk, situat în comuna belgiană Genk, este cunoscut în special pentru muzeul în aer liber, cel mai mare din Europa. Fosta proprietate de Herckenrode este amenajată în  jurul unui castel din secolul al XIX-lea, acoperă 550 de hectare, inclusiv 150 de ha de pădure şi 40 de ha de iazuri. Iniţial fostul guvernator al provinciei Limbourg, Louis Roppe, a împiedicat dispariţia clădirilor locale cu valoare culturală şi istorică şi le-a transferat pe domeniul Bokrijk, formând astfel un muzeu al satului, compus astăzi din trei localităţi, Hesbaye, Campine şi Flandra orientală şi occidentală, iar în timp şi-au găsit locul aici clădiri destinate distrugerii şi din alte provincii, fiecare cu propria sa personalitate. Cele mai importante contrucţii (o moară de vânt, o biserică,un hambar, o fermă, o şcoală, conace şi locuinţe ale ţăranilor) datează din secolul al XIX-lea şi îşi continuă existenţa aici. 

       
                                   Oază de verdeaţă şi linişte
Tot în Bokrijk găsim şi cel mai mare loc de joacă gratuit din Belgia, amenajat cu leagăne, tobogane, piste de ciclism şi promenadă precum şi un sat al copiilor cu ponei şi maşinuţe. Parcul de distracţii Bokrijk pune la dispoziţie două terenuri de paint-ball, un teren de golf, un perete pentru alpinism şi multe alte activităţi de stimulare a adrenalinei în condiţii de siguranţă şi cu asistenţă profesională. Grădina, o oază de verdeaţă şi linişte de 250 de ha, este aidoma unui festival al aromelor şi culorilor cu lacuri, zone de relaxare amenajate cu pergole şi flori utilizate în fabricarea parfumurilor.    

 

                                Momente unice şi distractive
Este mai mult decât evident că la Bokrijk se poate explora trecutul într-un mod distractiv şi interesant. Tinerii vor descoperi felul în care au trăit strămoşii lor, unde au trăit, ceea ce au făcut, cum s-au deplasat, ce animale aveau în preajmă. Graţie jocurilor oferite de muzeu, tururilor ghidate şi animate, exponatelor interactive şi poveştilor, elevii învaţă istoria din plăcere. Bokrijk are toate ingredientele necesare pentru a atrage copiii şi adolescenţii. Aceştia sunt captivaţi de poveştile naratorilor, poveştile actorilor, lucrul manual din atelierul de ceramică şi joaca din parcul de distracţie.  

EFTELING, ŢĂRILE DE JOS, UN PARC DE DISTRACŢII CAMPION

 

        Corina Diamanta Lupu-Bucureşti 

      În urmă cu câţiva ani, am primit pe e-mail de la o bună prietenă a mea ce locuieşte departe de România, o prezentare Power Point (PPS) înfăţişând picturile  cunoscutului artist plastic flamand Anton Franciscus Pieck (19 aprilie 1895 - 24 noiembrie 1987).

Imediat ce am deschis acea prezentare, pe dinaintea ochilor mei au început să se perinde ca într-un carusel, însoţite de o muzică veselă de flaşnetă electronică, imagini zugrăvind o lume nostalgică, de basm, ce îmi aducea în amintire cărţile de poveşti ale copilăriei. De altfel, picturile lui Pieck sunt foarte populare, fiind folosite ca ilustraţii în cărţile de basme, pe felicitările de Crăciun şi pe calendare. Mai mult, desenele sale au prins viaţă, încântând de-a lungul anilor copii, părinţi şi bunici, în renumitul parc tematic de distracţii Efteling.

                                                                                                                    În Pădurea Basmelor, la Efteling

     Efteling, aflat în oraşul Kaatsheuvel, Brabantul de Nord, în Ţările de Jos, este cel mai mare parc tematic de distracţii din Benelux, putând fi comparat cu Grădinile Tivoli din Copenhaga, Danemarca şi Disneyland Paris. Deschis tot anul, acesta prezintă numeroase atracţii, printre care Pădurea Basmelor (Het Sprookjesbos) - proiectată chiar de Anton Pieck, care este şi unul dintre cei trei întemeietori ai parcului - trenuleţul copiilor, diorama, castelul bântuit (Het Spookslot), Villa Volta, Pagoda Zburătoare, Gondoletta, Piaţa Anton Pieck etc.

Parcul Efteling şi Pădurea Basmelor au fost inaugurate pe 31 mai 1952. În acel moment, Pădurea Basmelor găzduia aproximativ zece poveşti diferite, toate fiind transpuse în realitate pe baza desenelor originale realizate de Anton Pieck. Alături de acesta, ceilalţi doi fondatori ai parcului Efteling au fost R.J.Th. van der Heijden şi producătorul de film olandez Peter Reijnders, care a îmbogăţit parcul cu lumini și efecte sonore. Totuşi, stilul ilustraţiilor lui Pieck, oarecum sumbru și întunecat, dar romantic și nostalgic, rămâne baza tematică pe care parcul s-a extins de-a lungul anilor.

                                                                                                                  Efteling, un parc de distracţii de succes

    Dovedindu-se a fi chiar de la deschidere un succes enorm (în anul 1952 parcul a primit 240.000 de vizitatori), Efteling este și unul dintre cele mai vechi parcuri tematice din lume. Aşa cum a fost gândit iniţial, parcul li se adresa copiilor,  aducând mai aproape de ei lumea basmelor, însă în prezent prin varietatea mijloacelor de agrement, Efteling oferă distracţie şi relaxare pentru orice  vârstă.

    În cei 60 de ani de existenţă, Efteling a evoluat de la un parc natural, cu loc de joacă și o pădure cu temă de basm, la un parc de distracţii obişnuit. Întinzându-se pe o suprafaţă de 650.000 m², de două ori mai mare decât Disneyland Park din California, Efteling include parcul propriu-zis, hotelul Efteling de patru stele (1992), un teren de golf (1995) şi un teatru. În 2009, ia fiinţă noul parc de vacanţă, oferind cazare în vile, o atracţie în plus ce aduce în acel an patru milioane de vizitatori la Efteling, devenit astfel, cea mai populară destinaţie turistică. Cu un asemena aflux de oaspeţi, Efteling se află în topul parcurilor tematice europene, imediat după parcurile Disney din Franţa şi parcul Europa din Germania.

                                                                                                                 Pini, flori şi lumini de Crăciun la Efteling

   Renumit pentru atenţia substanţială acordată detaliilor, pentru atmosfera sa verde, dar şi pentru macabrul anumitor locuri de distracţie, Efteling a fost construit într-o zonă mai degrabă rurală, cu o vegetaţie bogată, în mijlocul unei păduri în care abundă pinii, fiind presărat cu iazuri și grădini mari, cu mii de flori, întreținute de o armată de grădinari.  Şi din acest punct de vedere, Efteling este diferit faţă de celelalte parcuri tematice din lume. 

În anotimpul rece, parcul primeşte un plus de strălucire, ce atinge apogeul în perioada Crăciunului, datorită miilor de lumini plasate pretutindeni, astfel că « Iarna Efteling » (care începe pe 10 noiembrie şi se încheie pe 5 februarie), a ajuns să fie tot mai populară.

O altă atracţie a parcului, de data aceasta culinară, sunt poffertjes autentice din Țările de Jos. Acestea sunt clătite foarte mici, servite cu unt și zahăr şi se pot mânca la Poffertje Het.

                                                                                                      Fata Morgana, Pagoda zburătoare şi Regele Troll

   Însă succesul de care parcul s-a bucurat dintotdeauna nu se datorează în exclusivitate spaţiilor verzi și grădinilor ce îl împodobesc, ci şi proiectelor și arhitecturii sale de înaltă calitate. În acest scop, atunci când a fost solicitat să realizeze poveștile pentru parc, Anton Pieck s-a asigurat că nu se vor utiliza materiale de construcţie ieftine, din plastic sau din beton.

    Pieck a lucrat pentru Efteling până la mijlocul anilor ‘70, după aceea predându-i funcţia de designer-șef pe care o deţinea, mai tânărului Ton van de Ven, unul dintre colaboratorii săi. Castelul bântuit, deschis în 1978, a fost conceput în întregime de către acesta. În 1986, van de Ven dăruieşte parcului o nouă atracţie – Fata Morgana. Şi tot în acelaşi an, Efteling revine la începuturile sale de basm, însă de data aceasta într-un stil modern, odată cu apariţia Orașului Interzis. Vizitatorii au în sfârşit, ocazia să facă o plimbare cu barca prin lumea mistică a Orientului din “1001 de nopți”.

Tot acum, îşi ia zborul Pagoda, care le oferă oaspeţilor de la Efteling o vedere aeriană panoramică asupra parcului, de la 45 de metri înălţime, pentru ca în 1987, la Efteling să îşi facă apariţia o nouă creaţie a lui Van de Ven: Regele Troll. Numeroasele sale proiecte de succes de la Efteling i-au adus lui Ton Van de Ven faima de cel mai bun "imaginer" din lume, după Walt Disney. Van de Ven îşi încheie activitatea la parcul tematic Efteling în 2002, când se retrage la pensie.

                                                                                                                                 Premii pentru Efteling

      În 1971, Efteling a fost primul parc tematic care a primit distincţia Pomme d'Or - cel mai mare premiu din industria turistică europeană - ca recunoaștere a eforturilor de promovare și creștere a nivelului turismului din Europa. În 1992, parcului i s-a acordat premiul IAAPA pentru cel mai bun parc tematic din lume.Un adevărat paradis sub cerul liber, Efteling este unul din locurile ideale pentru plimbare, distracţie şi odihnă. În vacanţă sau într-o simplă ieşire de weekend, la Efteling nimeni nu se plictiseşte: culoare, bună-dispoziţie, optimism, toate se regăsesc în această lume de basm, ce începe cu “A fost odată ca niciodată”...

Parcul de sculptură în aer liber din oraşul elveţian Martigny se extinde

 

            de Tatiana Scurtu-Munteanu  

         Martigny este capitala districtului francofon cu acelaşi nume din cantonul elveţian Valais. Se întinde pe o suprafaţă de 24,97 kmp şi are o populaţie de 15.778 locuitori. Localitatea este amplasată la intersecţia de drumuri care leagă Elveţia de Franţa şi Italia, la vărsarea lui Dranse în Rhone şi la poalele Alpilor elveţieni.

Oraşul este cunoscut pentru amfiteatrul său şi notabil pentru muzeul  Fundaţiei Pierre Gianadda, cea mai importantă atracţie culturală din Martigny. Clădirea a fost construită pe ruinele unui templu roman.

O altă curiozitate a oraşului sunt sculpturile moderne din sensurile giratorii, proiect înfiinţat în 1994. A paisprezecea la număr, dar nu ultima este opera „Stela timpului” realizată de artistul Raphael Moulin, instalată în sensul giratoriu Guercet. La inaugurarea acesteia artistul a declarat că e foarte mulţumit de rezultat : „această sculptură reprezintă viziunea mea cu privire la timpul care trece”. Concepută şi proiectată de către Raphael Moulin, opera de artă a fost creată de către societatea Meili a Bex, datorită dimensiunilor sale mari. Fasonată în oţel inoxidabil lustruit, sculptura măsoară 4 metri înălţime şi cântăreşte 1600 kg.

Celelalte 13 aşezate între 1994 şi 2008 sunt următoarele: „3 femei” de Rudolf Blattler în Louve; „Compozitie II” de Yves Dana la intersecţia Leman şi Fully; „Minotaurul” de Hans Erni pe Gare-Leman; „Grande Synergie du Bourg” de Michel Favre la Pre-de-Foire; „Tige Martigny” de Bernhard Luginbuhl la Pam-Cristal; „Trias” de Silvio Mattioli pe Neuvilles-Levant; „Triangle” de Silvio Matiolli pe Transalpin; „Secret” de Antoine Poncet pe Chapelle du Bourg; „Marele cuplu” de Andre Raboud pe Grand Quai-Simplon; „Constelaţie” de Andre Ramseyer pe Place de Plaisance; „Vertical” de Maurice Ruche pe Octodure-Levant; „Simfonie” de Josej Staub la intersecţia străzilor Simplon-Leman; „Lamentarea vântului” de Gillian White la ieşirea pe autostradă, strada Fully.

Dincolo de calitatea sculpturilor, acestea contribuie la consolidarea imaginii oraşului Martigny ca fiind un oraş al artei şi culturii. Următoarele două lucrări sunt deja comandate şi se află în lucru, graţie sprijinului municipalităţii şi fundaţiei Gianadda.

Parcul Sculpturilor în aer liber este punctat printre multe altele cu lucrări de Rodin, Moore, Miro şi „le Grand Coq” (1949) de Brâncuşi.

BRUGES – VENEŢIA DIN NORDUL EUROPEI

 

de  Tatiana Scurtu-Munteanu  

 

Unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei, cu o atmosferă de basm şi o istorie de peste 2000 de ani, oraşul Bruges din NV Belgiei, face parte din patrimoniul mondial al UNESCO.

Scurt istoric al oraşului:

Teritoriul oraşului a fost ocupat de o colonie galo-romană, locuitorii săi dedicându-se agriculturii şi relaţiilor comerciale cu Anglia şi Ţara Galilor. În jurul anului 270 germanii atacă coasta câmpiei flamande pentru prima dată. Romanii îşi menţin trupele militare în teritoriu până în secolul IV. Prin urmare, oraşul a fost locuit de-a lungul perioadei de tranziţie la începutul Evului Mediu. Atunci când Sf. Eligius a ajuns pe coasta flamandă pentru a răspândi creştinismul, în jurul anului 650, Bruges era capitala fortificată a zonei.

Aproximativ după 100 de ani Bruges dezvoltă relaţii comerciale şi cu regiunea scandinavă, numele de „Bruges” fiind derivat din vechea norvegiană, cuvântul "Bryggja" semnificând „mal” sau „punte”, acesta apare în actele şi pe monedele de la mijlocul secolului al IX-lea. La acea vreme oraşul avea deja o cetate care adăpostea locuitorii de jafurile normanzilor. Chiar şi aşa, relaţiile comerciale între Burges şi peninsula Scandinavă au fost menţinute, la începutul Evului Mediu fiind un important centru comercial şi port cu ieşire la mare.

Cele mai vechi biserici parohiale din Bruges datează din secolul IX, Biserica Maicii Domnului şi Catedrala Sf. Sauveur.

În secolul al XI-lea Bruges devine un important centru de afaceri al Europei de Nord-Vest, iar Flandra una dintre zonele cele mai urbanizate din Europa. Lenjerii de pat şi ţesături din lână erau exportate în toată Europa din Bruges, oraş care avea în secolele XIII-XV între 40.000-45.000 de locuitori. În secolul al XIV-lea Bruges putea fi numit un oraş-port bogat, dezvoltându-se în egală măsură o reţea hotelieră şi una bancară.

Cu toate acestea oraşul a fost zguduit în mod constant de tulburări. Diferenţele de venit între oamenii obişnuiţi şi antreprenori au trezit revolte ale maselor care au fost reprimate cu brutalitate, precum cele din 1280 sau din 1436-1438.

Secolul XIV a fost o perioadă de criză, insurecţii, epidemii şi tulburări politice. S-a încheiat cu fuziunea dinastiilor de Flandra şi Burgundia. Perioada burgundiană a început pentru Bruges în 1384. Timp de un secol, oraşul a rămas principalul centru comercial la nord de Alpi. Industria pânzei a fost înlocuită treptat cu bunurile de lux. Oraşul a cunoscut un avânt economic. Arta şi cultura au înflorit ca niciodată până atunci. Această perioadă prosperă a luat sfârşit după moartea neaşteptată a Mariei de Burgundia din 1482.

În literatura europeană, Bruges este făcut cunoscut prin romanul "Bruges la Morte" de Georges Rodenbach (1892), în care este descris ca un oraş adormit, mort, dar misterios.

Arhitectura contemporană a oraşului:

Sala de Concerte – clădire de 120 de metri lungime şi 50 de metri lăţime, al cărei turn poate găzdui 300 de persoane, iar sala de concerte a clădirii are aproximativ 1300 de locuri, este opera arhitecţilor Paul Robbrecht şi Hilde Daem care au îmbinat modernul în peisajul urban existent. În fiecare an în incinta acestei clădiri sunt organizate peste 100 de evenimente, variind de la muzica clasică, la jazz, operă sau teatru.

Muzeele oferite de www.brugge.be:

  * Béguinage et maison de béguine

    * Cour Bladelin

    * Basilique du Saint-Sang

    * Choco-Story

    * Musée brugeois du Diamant

    * Frietmuseum (musée de la frite)

    * Ter Doest

    * Lumina Domestica

    * Couvent Anglais

    * Dali Xpo-gallery

    * Eglise de Jérusalem

    * Centre de la Dentelle

    * Guilde des Arbalétriers de Saint-Georges

    * Cathédral Saint-Sauveur

    * Guilde des Archers Saint-Sébastien

    * Abbaye Saint-Trudo

    * Observatoire Beisbroek et planétarium

Atracţii turistice în Bruges reprezintă Muzeul de Arte şi Tradiţii Populare, Muzeul de Ciocolată, plimbările de-a lungul canalelor sau cu trăsura, precum şi morile de vânt din zonă. Din septembrie 2009 o noutate a oraşului o constituie proiectul „Bruges pe calea ferată”, oraşul la scară 1/87.

În prezent Bruges are o populaţie neerlandofonă de 117.073 locuitori. Este denumit „Veneţia de nord” datorită numeroaselor canale care încercuiesc şi traversează oraşul.

Castelul Bouillon

      de  Tatiana SCURTU-MUNTEANU

 

     Cocoţat pe trei vârfuri stâncoase, cu vedere la râul Semois, Castelul Bouillon, cu labirintul de coridoare şi sălile imense boltite, este considerat relicva cea mai veche şi cea mai interesantă a feudalismului din Belgia. Castelul este situat în oraşul belgian cu acelaşi nume, provincia Luxemburg din regiunea valonă. Fortăreaţa a fost construită pentru a proteja ducatul Basse-Lotharingie, strategic amplasat pe axa Reims-Liège-Aix-la-Chapelle. Castelul, care a găzduit până la 200 de soldaţi, a avut reputaţia de a fi inexpugnabil, pe vremea când inamicul prefera tehnica infometării apărătorilor, mai ales pe timpul iernii. Însă castelul era pregătit pentru asemenea situaţii, având acces la o sursă de apă potabilă şi stocuri de produse alimentare arborate de-a lungul unei galerii de 30 de metri adâncime. Scripetele era pus în mişcare de către soldaţii care învârteau ca un fel de carusel din lemn. Intendentul castelului exercita o funcţie esenţială: el era cel care calcula cantitatea de alimente necesară pentru a putea face faţă asediului.
Originile primelor fortificaţii datează din secolul al VIII-lea. Deşi prima menţiune a Bouillon-ului apare într-un text datând din 988, nu poate fi nicio îndoială că acesta a existat cu secole înainte. Experţii sunt de acord că denumirea datează din perioada galo-romană. În absenţa documentelor concludente nu este posibil să se prezinte o dată precisă.

Nimeni nu ştie cu exactitate când a fost pusă baza castelulului pe acest deal, prezenta fortificaţie a fost construită între 1050 şi 1067 de Duke Godfrey III. Ludovic al XIV-lea al Franţei a cucerit castelul după un asediu de 20 de zile, şi părţi ale fortificaţiei au fost modificate de celebrul arhitect Vauban.  

Indiferent de ce se crede despre politica Cruciadelor Evului Mediu, salvator creştin al Pământului Sfânt  sau xenofob european, nu este nicio îndoială că Godfrey de Bouillon a fost un erou naţional belgian în felul său. Francezii au fost cei care au provocat prima cruciadă, dar Godfrey de Bouillon a fost cel care a condus trupa de cavaleri lotharingieni, primii europeni care au trecut de zidurile Ierusalimului în 1099. Acestuia i s-a oferit titlul de rege al Ierusalimului, dar a refuzat coroana, murind un an mai târziu de ciumă. Astfel vizitând frumosul oraş Bouillon din sud-estul Belgiei, chiar la graniţa cu Franţa, este imposibil să se evite moştenirea lui Godfrey de Bouillon, castel pe care l-a vândut şi l-a lăsat în urmă pentru a putea merge la război.

Mai târziu, în perioada dominaţiei olandeze în secolul al XIX-lea, cetatea a suferit mai multe modificări: capela, turnul principal şi casa guvernatorului au fost demolate şi un arsenal şi barăci au fost adăugate la castel. Apoi, încet, de la mijlocul secolului al XIX-lea, Castelul de Bouillon a început să cadă în ruine. Din fericire, acesta a devenit o atracţie turistică şi astfel a fost  salvat de la degradare.

Castelul feudal a fost definit ca un grup de lucrări construite în raport unele cu alte, cu apărare individuală, dar păstrându-se unite prin ideea apărării comune, în conformitate cu principiile arhitecturii militare.

În prezent castelul are secţiuni rămase din secolul al XI-lea şi fortificaţii din secolul al XIII-lea, precum şi cele efectuate în 1600, aceastea însumând un pod din lemn, hale rămase cu tuneluri, camere de depozitare şi ziduri înalte de apărare. Există chiar şi mingi de piatră care erau folosite ca muniţie în catapulte. În jurul castelului se pot găsi statui şi reprezentări ale lui Godfrey de Bouillon, dar şi date istorice semnificative cu privire la această parte a Belgiei, care a fost anexată la Olanda în 1815, după înfrângerea suferită de Napoleon de Waterloo, olandeza fiind şi în prezent a doua limbă în Bouillon.

Fiind situat într-o zonă stâncoasă, castelul posedă o colecţie spectaculoasă de păsări mari: acvile, şoimi şi condori. Oraşul în sine este unul pitoresc, turistic, pentru iubitorii de natură şi istorie.

Liège, centru cultural în 2010 al regiunii Valonia-Bruxelles

     de  Tatiana SCURTU-MUNTEANU

       Frumosul oraş de pe malul fluviului Meuse, care nu are o populaţie mai mare de 200.000 de locuitori pe o suprafaţă totală de 69,39 km², este gazda numeroaselor evenimente culturale până la sfârşitul acestui an. Liege, un oraş francofon, este cel mai important centru economic din Valonia şi capitala provinciei cu acelaşi nume.

Lansat în 2009, „Concursul pentru creaţie în domeniul artelor plastice din Liege” îşi propune să descopere, să încurajeze şi să sprijine tinerele talente în diferitele forme de exprimare artistică contemporană. Laureaţii concursului sunt premiaţi de un juriu compus din reprezentanţi ai centrelor de artă din zonă. Premiul I este de 6000 de euro, iar premiul II este de 4000 de euro.

Festivalul „Libertăţilor” mobilizează în fiecare toamnă toate formele de exprimare pentru a face martoră situaţia drepturilor şi libertăţilor politice şi artistice în lume prin teatru, film sau diverse expoziţii. Muzica este prezentă prin Festivalul de Orgă în perioada 24 octombrie-28 noiembrie, care a devenit un eveniment cu tradiţie pentru iubitorii de muzică regală sau reprezentaţiile Orchestrei europene compusă din 47 de muzicieni din Germania, Belgia, Olanda, Rusia, Franţa, Polonia, condusă de Garett List.

Nu lipseşte nici dansul. Astfel întâlnim un concurs internaţional de break dance la care participă 16 echipe de câte 8 persoane din Belgia, Olanda, Italia Franţa şi Luxemburg. Concursul este arbitrat de un juriu internaţional de profesionişti din hip-hop din Olanda, Belgia şi Statele Unite ale Americii. Premiul mare constă în suma de 3000 de euro.

De peste 20 de ani, Corul Simfonia din Liege organizează un mare concert de Crăciun în biserica Saint-Jacques. 100 de cântăreţi, 40 de muzicieni şi 6 solişti pun la un loc talentul lor pentru a da viaţă unei munci impresionante.

Oraşul Liege se bucură de o vastă încărcătură istorică şi culturală, nefiindu-i greu să facă faţă unui program artistic încărcat. Aflându-se în posesia uneia dintre cele mai bogate colecţii din lume de arheologie, arme şi artă religioasă, metropola deschide uşile mediului cultural din nenumăratele muzee care strălucesc la intersecţia Europei de Vest. Dintre acestea amintim „Le Grand Curtius”, numit iniţial „Muzeul de Arheologie din Liege”. A fost inaugurat oficial la data de 1 august 1909 într-un imobil impozant de stil renascentist, construit la sfârşitul secolului al XVI-lea de Jean de Corte zis Curtius, un prosper negustor de arme şi praf de puşcă care făcea afaceri cu armata spaniolă. Muzeul de Arheologie şi Artă decorativă posedă colecţii de materiale arheologice de mare valoare istorică şi ştiinţifică, cum ar fi uneltele de piatră din paleoliticul mijlociu, descoperite la Spy în 1885-1886. Pe lângă Departamentul de Arheologie, muzeul susţine şi colecţiile din Departamentul de Artă religioasă, Departamentul de Artă decorativă, Departamentul de Arme şi Departamentul de Sticlă.

Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană, renovat în 1993, poate fi considerat unul dintre cele mai bune muzee de artă modernă din Europa. Aici se poate urmări evoluţia artei moderne şi contemporane prin cele mai frumoase opere de artă plastică ale colecţiilor lui Picasso, Gauguin, Monet, Magnelli, Tapies. Clădirea muzeului este situată în Parcul Boverie. Are în posesie picturi şi sculpturi din 1850 până în prezent, aproximativ 750 de piese.

Muzeul de Artă Valonă include şi el colecţii de pictură şi sculptură - ale artiştilor comunităţii franceze din secolele şaisprezece-douăzeci sau Muzeul Ansembourg în care sunt expuse opere de artă şi mobilier din secolul al XVIII-lea. Clădirea este un conac construit în 1740, monument al patrimoniului Valoniei, care îşi păstrează decorul original: lemnul sculptat şi fierul forjat, tapiseriile, draperiile de perete, candelabrele de sticlă, ceasurile şi ceramica...

Din categoria muzeelor non-municipale fac parte:

  • Muzeul Aquarium, un loc unic în Liege şi în Valonia, în care se poate explora fascinanta lume acvatică şi bogăţia regnului animal. Muzeul a fost înfiinţat în cadrul Institutului de Zoologie, într-o clădire de stil neoclasic, care a fost construită în secolul al XIX-lea. În sălile de acvariu se găsesc 46 de rezervoare cu apă de mare rece, apă de mare caldă, apă dulce caldă şi apă rece de râu, având decoraţiuni fidel reconstituite cu circa 2.500 de peşti din oceane, mări, lacuri şi râuri din întreaga lume. În sălile muzeului, 1.000 mp sunt dedicaţi diversităţii de animale, de la cele mai mici insecte până la elefanţi şi balene de 19 metri lungime... 20.000 de exemplare conservate de pe toate continentele.
  • Casa Jazz-ului, dedicată cercetătorilor, muzicienilor, fanilor muzicii jazz, colecţionarilor, jurnaliştilor, studenţilor şi turiştilor care trec prin Liege. Cuprinde mii de colecţii de înregistrări rare.
  • Muzeul în aer liber de Sart Tilman conţine aproape 100 de sculpturi şi picturi murale care se potrivesc peisajului natural şi atmosferei de campus. Lucrările în aer liber sunt construite din oţel, bronz, piatră, ceramică sau combinaţii de materiale originale care introduc diverse aspecte ale artei moderne şi contemporane, de la clasicism la expresionism şi de la abstract la conceptual.
  • Archeoforum Liege. Vizitatorii intră într-un loc subteran, care a fost amenajat vizual şi sonor astfel încât să reliefeze toate perioadele istorice ale Liege-ului, mai mult de 9.000 de ani de pelerinaj: ruine preistorice, construcţii ale galo-romanilor, clădiri medievale sau resturi ale unei catedrale gotice.
  • Muzeul Denis şi Muzeul Tchanches, dedicate marionetelor. Explică diferitele tipuri de păpuşi din lume şi tehnicile de manipulare.
  • Muzeul de Arheologie Preistorică ilustrează perioadele istorice şi o serie de mulaje din ghips ale craniilor umane, prezentând evoluţia fizică a omului. Este situat în subsolul clădirii principale a Universităţii din Liege.
  • Grădina Botanică, inaugurată în 1883 şi renovată în 1997, are o colecţie de sere în care se pot vedea plante din întreaga lume: 2 sere cu 360 de copaci, arbuşti şi plante aparţinând climei mediteranene; 2 sere dedicate climei temperate; o seră tropicală; câteva plante tropicale rare; o colecţie istorică de Bromeliaceae; un complet de ferigi; 2 sere de cactuşi şi 2 sere cu multe specii de orhidee şi diferite tipuri de plante carnivore.
  • Casa Metalurgiei şi Industriei din Liege, muzeu dedicat istoriei metalurgice, energiei şi tehnologiei informatice.
  • Muzeul iluminării cu gaz şi Istoria veche de iluminat, conţine mai mult de 600 de corpuri de iluminat de toate tipurile: gaz, ulei, petrol, acetilenă, electricitate, din care 60 sunt de gaze naturale. Muzeul a fost creat la iniţiativa Progaz şi este gestionat de către Asociaţia Europeană Prolumine-Progaz.
  • Muzeul Transporturilor în comun, prezintă 40 de vehicule: taxiuri diligenţă, tramvaie trase de cai, tramvaie electrice, troleibuze, autobuze, vehicule de serviciu care ilustrează perioada din secolul XVIII până astăzi.
Ath – oraşul Giganţilor din Belgia

 

   de Tatiana Scurtu-Munteanu

        Ath este un oraş mic şi prietenos, situat în inima Europei, în regiunea Valonia din Belgia. Este înconjurat de două rezervaţii naturale, o regiune care îmbină câmpia, pe care este situat parcul natural Escaut, cu zona deluroasă. În ultimii 20 de ani, oraşul a cunoscut o revigorare economică importantă datorită reabilitării centrului istoric şi a campaniei de promovare a punctelor sale forte. Sloganul său, „Ţara de Ath este imensă”, ilustrează perfect expansiunea oraşului. Ath-ul este cunoscut ca oraş al „Giganţilor”.

În fiecare an, locuitorii din Ath participă cu bucurie la un eveniment numit Ducasse. Dar ce este acesta? O capodoperă a patrimoniului oral şi imaterial al umanităţii, în conformitate cu UNESCO. Ducasse este de fapt o procesiune a „Giganţilor”, să spun, parada personajelor reinventate din vremuri de peste cinci sute de ani în urmă, şi atrage spectatori la un festival medieval fermecător. Deşi evenimentul durează doar câteva zile, efectele sale sunt resimţite luni de-a rândul, aceasta, deoarece este cheia identităţii oraşului. Folclorul şi tradiţiile au servit ca punct de plecare pentru o campanie reînnoită cu scopul de a promova oraşul. Fiind de origine medievală (sec. al XV-lea), procesiunea religioasă Ducasse a constat în sfinţirea bisericii din Saint-Julien, organizandu-se, cu această ocazie o paradă pe străzile oraşului în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea St. Julien de Brioude. Scene din Vechiul şi Noul testament (Goliat sau Maria Magdalena) sau Legenda de Aur (St. Christopher) au fost prezentate pe trăsuri sau în stradă. Treptat (sec. XVI-XVIII ) semnificaţia religioasă a dispărut în favoarea căutării pitorescului. Prin 1819, procesiunea a devenit una laică, evoluând sub influenţa ideilor din secolul al nouăsprezecelea (naţionalismul exotic belgian, afirmarea istoriei locale...), însă după al doilea război mondial, elementele de antichitate reapar, astfel, în duminica a patra din luna august, nu mai puţin de opt giganţi rătăcesc pe străzile oraşului. Aceasta este singura lor ieşire anuală, fiind însoţiţi de cortegii şi grupuri folclorice.

   În 1996 a luat naştere un proiect de infrastructură turistică de calitate, cu obiectivul de a oferi o imagine de ansamblu a tradiţiei populare a oraşului pe tot parcursul anului. Oraşul Ath a achizionat o clădire frumoasă de patrimoniu situată în centrul istoric. Cunoscută din 1998 sub numele de „Casa Giganţilor”, devine muzeu din anul 2000. Deschis tot anul, acest muzeu oferă oraşului o atracţie turistică unică, însumând peste 60.000 de vizitatori de la inaugurarea sa. Oraşul Ath colaborează cu Oficiul de Turism şi muzeul „Casa Giganţilor” spre promovarea evenimentului Ducasse, prin publicarea unui poster oficial, a pliantelor şi a unui ghid turistic.

Centrul istoric al oraşului Ath are mai multe monumente importante, dintre care, cel mai vechi datează din secolul al doisprezecelea:

-   Turnul Burbant, una din minunile istorice ale Valoniei. Construit în 1166 de Baldwin al IV-lea, conte de Hainaut, a avut un rol strategic, de apărare a ţinutului. În secolul XXI turnul este încă acolo! El a devenit un martor privelegiat al istoriei oraşului.

-  Piaţa

- Biserica „St. Julien”, datează din secolul al XIV-lea, construită în anul 1394 şi sfinţită în 1415, turnul din stanga al pridvorului a fost finalizat în 1462. Biserica a fost lovită de fulger şi a ars aproape în întregime în 1817, doar absida altarului, turnul şi portalul de vest au scăpat de distrugere. Clădirea a fost reconstruită în stil neo-clasic (1819-1822) de către arhitectul Gabriel Francois Florent. Clopotele care se aud în prezent, cu o greutate totală mai mare de 10 tone, sunt compuse din trei octave.

- Biserica „St. Martin”, o clădire gotică, construită din cărămidă şi piatră în 1585 şi restaurată în 1980-1983, precum şi mecanismul ceasului din turn, care funcţionează şi astăzi şi dă ora exactă în Ath.

Patru muzee ocupă cladiri de prestigiu în centrul oraşului, fiind puse în valoare de obiceiurile şi tradiţiile locale:

-  „Spaţiul galo-roman” – un muzeu unic, care ne oferă o călătorie în timp alături de barcagiul Rufus din Pommeroeul. El reînvie cizmari, olari, metalurgi, pescari, animând obiecte, vă invită să petreceţi o zi în compania contemporanilor săi galo-romani. Tehnologia de ultimă oră vă permite să participaţi la o peveste imperioasă din secolul al II-lea. Vizita acestui muzeu este o experienţă fascinantă şi distractivă.

- Muzeul de Istorie şi Folclor, conac din sec. al XVIII-lea, lăsat la Cercul Regal de Istorie şi Arheologie din Ath, muzeul fiind inaugurat în 1966. Acesta conţine documente şi lucrări de artă din perioada preistorică şi până în secolul XX.

- Muzeul de piatră Maffle, reflectă industria locală, extracţia de piatră albastră, folosită la construcţie şi sculptură.

Vizitatorii vor avea multe oportunităţi de a se cufunda în viaţa locală şi de a descoperi caracteristicile sale, vizitând, printre altele:

- Fabrica de Bere a Giganţilor

- Hotel de Ville, construit între anii 1614-1624 în stil baroc, restaurat şi complet refăcut în anii 1980-1983, în care vom găsi portretele unor personalităţi locale şi naţionale.

- Moara Marchizei de Moulbaix, cocoţată deasupra unui drum pitoresc, această remarcabilă moară de vânt din lemn macină cereale şi astăzi. A fost construită în 1747 şi pusă în funcţiune în 1752.

- Moara Albă Ostiches, datează din 1789. Galeria de la baza clădirii găzduieşte o expoziţie permanentă ce prezintă istoria morilor şi tehnicile lor.

Editor: Mihai GHEORGHIU

 


 "Prima datorie a omului este să fie drept" (Voltaire)


FORUM DE DISCUTII LIBERE

 

Google Translator

Numarul vizitatorilor nostri

 

 


Pentru accesare dati clik pe imagine!


OFERTA DE CARTE-Mihai Gheorghiu

PARTENERII NOSTRI


 

 

Advertising Disclaimer & Policies !



To view click on image!


 


Cabinet stomatologic in zona Detroit!


EXCELLENT TIRES SERVICES