Lumea Româneascã

Click here to edit subtitle

“Moartea Tribunului, bucuria nebunului”

   Mihai GHEORGHIU   (Septembrie, 2015)

    Scriu aceste rânduri la ceasul de îngropăciune a celui ce fost Corneliu Vadim Tudor şi probabil, că nu aş fi făcut-o dacă în urmă cu numai câteva zile nu aş fi fost în mijlocul unei confruntări verbale cu nişte “postaci”, pe Face Book.

Totul a pornit de la titlul abject şi nedemn al unui articol,  total  nepotrivit momentului, cu referire la abia-decedatul om, Corneliu Vadim Tudor.

Să nu înţelegeţi, cumva, greşit! Corneliu Vadim Tudor nu mi-a fost prieten! Întâmplător numai, în anul 1991, am avut onoarea să-l cunosc cu prilejul unui interviu, pe care mi-l-a acordat pentru ziarul meu, Lumea Românească.  Cu acestă ocazie am rămas plăcut impresionat de cvasicunoştinţele acestui om erudit, de deschiderea şi volubilitatea lui lesne şi cursivă, de care a dat dovadă cu acel prilej! La plecare ne-am salutat cordial şi ne-am promis că vom coresponda! Acest lucru nu s-a mai materializat, însă, fiecare fiind prins cu ale lui.

I-am urmărit îndeaproape activitatea, pe atât cât mi-a fost cu putinţă şi am admirat într-o mare măsură patriotismul lui care, după părerea mea, a fost unul sincer şi nu teatral! Pentru o bună bucată de timp acest om  a reprezentat una dintre puţinele „voci” din România,  care a strigat, ce-i drept şi nu de puţine ori, fără prea multe menajamente, atenţionând la mereu-prezenta, aşa numita, problemă etnică din Transilvania. Politicienii români de după ’89, însă, nu numai că au continuat cu nonşalanţă cârdăşia lor cu UDMR-ul, ba chiar l-au şi bagatelizat pe Vadim, încercând din toate puterile să-l compromită!

A candidat de trei ori pentru funcţia de preşedinte a României şi nu a reuşit, dar, nu a fost departe de a fi ales.

A fost mereu pe baricadele românismului, prin intermediul celor două publicaţii personale: “România Mare şi “Tricolorul”, două portavoci ale românismului, din punctul meu de vedere.

Fire deschisă şi temperamentală, colerică, a dat de multe ori lipsă de stăpânire, gafând  într-o oarecare măsură,  printr-un felul lui neortodox de a spune lucrurilor pe nume.

Un caracter erudit, educat concret şi aşa cum se cuvine şi nu posesor a vreunor diplome false, a ştiut să mânuiască cu o dibăcie aparte condeiul, lovind fără milă în toţi impostorii de după Revoluţie, fără excepţie: politicieni, ziarişti, scriitori, etc…, combătând cu “tupeu” şi mult curaj: corupţia, machiavelismul, amatorismul, servilitismul, etc., etc... Astfel, i-a supărat pe toţi! În ultimul timp ajunsese să rămână „singur, împotriva tuturor”!

A visat la o Românie Mare şi INDEPENDENTĂ, dar a pierdut! Şi bănuiesc că acest lucru l-a distrus definitiv, moraliceşte vorbind.  Ştia şi a înţeles lucruri, pe care marea majoritate a românilor din România, nici măcar nu le bănuiau!

A fost considerat o personalitate controversată şi pe bună dreptate! În regimul precedent a închinat versuri şi articole de presă familiei Ceauşescu, iar acest lucru nu i-a fost iertat, nici acum, după ce a murit!

I-am întrebat pe „judecătorii” lui de pe On-line şi mai ales pe ziaristul respectiv, din România, citez: “De ce atâta grabă si nu asteptati ca măcar să-l îngroape? Am rămas per-plex şi dezgustat, când acesta mi-a răspuns sec: “pentru că subiectul se face când e vremea lui”.  M-a mirat profund viziunea originală a acestui tânăr gazetar în acestă privinţă, prin faptul că a pus interesul profesional mai presus de cea mai elementară regulă de bun simţ; OMENIA!  Şi pentru că, la urma-urmei, tot dumnealui a invocat acel prerogativ, mă simt obligat să-l atenţinez că a greşit GRAV, chiar şi în acestă privinţă!!! Căci, a aduce acuzaţii unui om care nu se mai poate dezvinovăţii, fiind MORT, nu este drept şi nici deontologic!

Ei bine şi dacă poziţia ziaristului poate fi, cu multă indulgenţă scuzabilă,  nu la fel se pune problema şi în cazul aplaudacilor, “postacilor” (cum le place acestora să se autointituleze), persoane care habar nu au ce vorbesc, dar care proferează injurii – imposibil de redat pe hârtie – la adresa, nu neaparat a unui om de valoare, cum a fost Vadim Tudor, ci, pur şi simplu  a unui om, care a murit şi încă se află intins pe catafalc!

Mă gândesc că totuşi şi la urma-urmei, o-r fi având şi ei dreptate, în felul lor, personalitatea aparte a Tribunului continuând să-i eclipseze, chiar şi acum, după moarte! Şi atunci, desigur, în acest context ura lor viscerală faţă de acesta poate fi motivată: moartea Tribunului, bucuria nebunului”!

Dumnezeu să îl odihnească!

     Actuala criză a societăţii umane

  Mihai GHEORGHIU 

 

     Nu ştiu, în ce măsură şi dacă îmi va fi dat vreodată  să reuşesc să finalizez cu succes întreaga gamă de subiecte, ce mi-am propus să le tratez prin intermediul lucrărilor mele! “Nesiguranţa” constă în faptul că, practic, nu pot să creez, atunci cînd nu simt!  Impulsul la scris, la meditaţie se naşte spontan, niciodată la comandă şi este creat de anumite întâmplări, situţii, ce au darul să-mi impulsioneze cugetul şi să-mi întărească astfel sufletul în perspectiva unei noi şi mereu continue lupte cu nedreptăţile acestei lumi în care trăiesc.

    Nu mă consider o excepţie în materie, ba din contră! Speranţa că poate, la urma urmei, nu sunt singur pe baricade, îmi oferă încrederea necesară, în ideea  că  într-o zi, împreună, vom face ca această societate să fie mai bună, mai curată principial vorbind ! Acest sentiment de speranţă reprezintă în fapt, pe lângă altele, o parte din cuantumul ce formează însăşi motivaţia luptei mele desfăşurate deschis, prin intermediul scrisului.

      Desigur, “excepţia” există, totuşi! Unde anume, în ce constă ea?  În existenţa în fapt, de partea diametral opusă, a unei alte categorii, de data aceasta antagoniste, din toate punctele de vedere, celei din care fac/facem, eventual, parte! Acestă categorie, omniprezentă la scară mondială, este populată de un imens cortegiu caraghios şi penibil de aplaudaci şi scribi “profesionişti”,  care se avântă cu tupeu şi inconştienţă criminală în a aduce osanale şi laude gratuite la “puternici, la cucoane”. Din nefericire, opera lor distructivă nu se limitează numai la a face“zarvă în saloane”! Informaţiile trunchiate, denaturate, pe care le furnizează cu bună ştiinţă şi din rea voinţă au rolul nefast de a “educa” cititorul, societatea în general, într-un mod fals şi desigur extrem de periculos!

     Jurnalismul, scrisul în general, nu reprezintă pentru mine, nimic altceva, decât, uneltele fireşti şi necesare eului meu, în continua mea “gâlceavă” cu societatea. O societate, în care nu mă mai regăsesc de o bună bucată de timp şi pe care, chiar, refuz să o mai accept.

    Asistăm contrariaţi, dezamăgiţi, la o explozie a amatorismului, a lichelismului, chiar, desfăşurate la scară mondială şi Infiltrate distructiv în toate domeniile, fără excepţie; artă, cultură şi... politică. Aceasta din urmă având, aspra societăţii, efectele cele mai dezastruoase, prin prezenţa omniprezentă a unui flagel, ce tinde să fie generalizat şi... acceptat pretutindeni. Să fie, oare, acesta, unul dintre numeroasele efecte nefaste ale unui modernism aberant? Un modernism aparte, rebel, (aş spune eu), ce IMPUNE neapărat reformarea societăţii, în funcţie de interesele egoiste, individuale ale unor indivizi, grupuri puternice? Cert este că în faţa acestui nou concept toate teoriile, principiile social-umanitare, ce au stat până în acest moment, bază solidă la temelia societăţii “TREBUIESC”, neapărat reformulate, rescrise, readaptate sau chiar eliminate, dacă interesele de turmă o cer. Indiscutabil!

    Asistăm la apariţia unor noi curente şi fenomene social-politice, ce au darul de a revoluţiona într-un mod, mai mult sau mai puţin, negativ omenirea. Prin minimalizarea, bagatelizarea, chiar, a unor principii şi norme de convieţuire umană: de respect reciproc între oameni şi naţiuni, s-a implementat, arbitrar şi dictatorial, o nouă doctrină universală, aceea a “afilierii la ciomag”, vorba unui renumit jurnalist. Ceea ce, însă, este şi mai periculos, este faptul că, prin intermediul efectelor devastatoare, imediate şi de viitor, asupra întregii societăţi umane, DEMOCRAŢIA a devenit moneda principală de schimb, “motivaţia”, aleasă în dezideratul “legitim” al îndeplinirii unor obiective sinistre, egoiste, care, în nici un caz, nu au nici în clin şi nici în mânecă cu acesta! Prin efectul indirect al acestui proces machiavelic, simbolul în sine, venerat până nu demult, la scară mondială, va fi irevocabil şi într-un mod criminal compromis, sacrificat. Noul curent IMPUNE o formă alternativă, dorind să generalizeze falsa impresie că, de fapt, doctrina în discuţie, nu ar fi altceva, decât o formă “îmbunătăţită“ a aceleiaşi democraţii. În realitate însă, “originalitatea“ noii versiuni IMPUNE în loc să ofere libertate, în perspectiva unei alegeri, aderări libere, majoritare! Politica “afilierii la ciomag” a luat, irevocabil, locul realei DEMOCRAŢII. şi pe acest fond cenuşiu, degradant, ies la iveală, din ce în ce mai mult,josnicia şi ingratitudinea unor indivizi fără scrupule, care nu se dau înapoi de la nimic în vederea împlinirii unor deziderate strict personale şi care, nu au nimic de-a face cu binele general, nici pe departe cu DEMOCRAŢIA!
Excesul de zel al unora, prin glorificarea, gratuită, a unui sistem sau altul şi în funcţie de propriile interese, în fond, nimic altceva decât acceptarea tacită a “ciomagului”, a forţei brute, ca instrument de implementare a unei voinţe, doctrine anume, nu mai miră pe nimeni! Căci, actul în sine nu mai reprezintă, de o bună bucată de timp, ceva ieşit din comun!  Legătura legitimă dintre cauză şi efect şi-a spus, încă o dată cuvântul!

   Î ntr-o încercare disperată de contracarare a acestor fenomene distructive, strigând şi atenţionând, parcă, în speranţa unui ajutor de ultim moment, originalul, autenticul pur şi legitim, se luptă din greu. Dar vai! Ce te faci, însă, atunci când “valul” se rostogoleşte în derivă, irevocabil, într-o singură direcţie dictată “democratic” de anumite vârtejuri (momente istorice, interese meschine, etc...), motivate anarhic şi împotriva raţiunii şi bunului simţ?

   Iată, deci, unde apare conflictul; eterna şi crâncena  luptă, mereu antagonistă, dintre cele două extreme: Bine şi Rău! În actuala situaţie, Binele, devenit, nimic mai mult, decât, o noţiune abstractă, tinde, chiar şi prin ocazionala lui prezenţă în cadrul societăţii, să apară ca “demodat”. În acest context nefavorabil, desigur, în mod cert, are şanse minime să mai atragă de partea lui, noi adepţi!  Iar, în cazul în care, totuşi, te încumeţi să i te alături, rişti să devii, cel puţin penibil, dacă nu, chiar, indezirabil!

   Cineva, mai demult, mă atenţiona, sugerându-mi, pe un ton ameninţător, să: “nu te mai opui valului, ci, să mergi cu el”. Mai târziu, doctrina stalinistă, “cine nu e cu noi, e împotriva noastră“ avea să se reactualizeze de, nimeni altcineva, tocmai de cei ce trebuiau, aşa cum o făcuseră într-un trecut mai îndepărtat, să o combată şi în continuare şi cu vehemenţă. Dar, aşa cum bine se ştie, omenirea nu se dezminte; “scopul scuză mijloacele”! Astfel, orice urmă de respect faţă de democraţie, faţă de principiile democrat-umanitare, universal recunoscute, pentru ADEVĂR, la urma urmei, dispare cu desăvârşire, atunci când anumite interese personale sau de turmă o cer!

    Incontestabil! Asistăm la o aşa-zisă inversiune valorică. Procesul în sine nu mai reprezintă demult o noutate, o găselniţă de moment. A început de o bună bucată de vreme, iar, acum se află în plină fază de desăşurare! Răul, devenit, deja, factor cotidian atotprezent, nu îşi mai pune problema acceptării sale în sine, ci, poate, numai acea a dezvoltării “armonioase”, a perpetuării sale, la scară mondială.

   Inconştienţa şi snobismul unor impostori, derulate pepetuu, pe fondul propice al noului sistem “umanist”, anacronic, acordă, în forţă şi cu o inconştienţă iresponsabilă, valenţe absolut nemeritate unui modernism rău înţeles, bazat în exclusivitate pe forţa “educativă“ a ciomagului.! Reprezentat nemijlocit în (i)raţiunea dreptului celui mai tare-, a forţei primitive, în detrimentul umanului real, noul sistem politic mondial începe, în acest moment, să se impună prin forţa-i caracteristică, pe care, de altfel, o şi reprezintă. Noua ordine mondială se impune, fără prea multe explicaţii şi menajamente! Nu mai caută legitimitate, acea perioadă, de pregătire, a fost deja depăşită, în urma unui efort extrem de aprofundat, desfăăurat pe toate laturile: politice, economice, etc... şi de-a lungul a zeci de ani, dacă nu şi mai mult.

   Actuala criză generală cu care societate umană se confruntă în acest moment nu reprezintă, în fond şi la urma urmei, nimic altceva, decât rezultatul “firesc” al unui lanţ interminabil de greşeli lamentabile, de compromisuri, de-a dreptul criminale, comise, în primul rând, de către mai marii lumii! Aceştia, profitând din plin de puterea nelimitată de care dispun, recurg, în numele unor deziderate nobile, de altfel, la acţiuni care, în nici un caz, nu au nimic de a face, nici cu binele general invocat şi nici cu pricipiile democratice, de nici un fel!

    Reprezentanţi fideli, ai unei doctrine sau alta, (după caz), aceşti “despoţi” propovăitori ai păcii şi democraţiei, au descoperit prin confruntarea lor acerbă şi “rece”, de la distanţă, o nouă modalitate de distrugere reciprocă. Ei bine şi dacă pentru aceştia, la urma urmei, lupta respectivă nu reprezintă, nimic mai mult decât, o nouă modalitate de încercare a distrugerii sistemului advers, pentru marea majoritate a plebei, asta se traduce prin: constrângere politică, de conştinţă, limitare a libertăţii de expresie şi gândire, lipsire de libertate, nivel de trai scăzut şi chiar moarte!

   S-a abuzat, s-a exagerat, nepermis de mult şi astfel s-a sărit  de la o extremă la alta. Omenirea a ajuns la un moment dat să uite parcă, să nu mai înţeleagă gravitatea greşelilor anterioare şi mai ales, să nu mai recunoască, concret, reala valoare a DEMOCRAŢIEI şi LIBERTĂŢII. S-a ajuns, astfel, la efectuarea unor greşeli decizionale grave, impardonabile.

   Omenirea în general, pare a nu mai înţelege şi aprecia lLIBERTATEA, în adevăratul înţeles al cuvântului, valoarea trăirii de zi cu zi, dragostea; faţă de VALORILE REALE ALE UMANULUI şi mai ales, faţă de SFÂNTUL SIMBOL AL PĂCII !

   Iată, Istoria se repetă, greşelile de asemenea! Şi totuşi, nimeni sau aproape nimeni, nu vrea să dea atenţie probelor în sine, ce par a atenţiona, a striga, chiar, în perspectiva, foarte apropiată, a unui dezastru final! S-au acumulat, de o parte şi de alta, o imensitate de forţe energetice negative. Se produc, din ce în ce mai multe, “atracţii” şi “respingeri” neaşteptate, de-a dreptul nefireşti Tensiunea acumulată pe parcursul timpului şi mai ales, urmare a încărcărilor respective, se cere eliberată, neapărat şi cu orice preţ!

  Din nefericire, actuala societate "umană" se află, într-o atât de mare măsură, depăşită de gravitatea situaţiei în care se complace de o lungă bucată de timp, încât, pare a nu mai fi în stare să aleagă în sfârşit o linie mediană, conciliantă şi consensuală prin efectuarea unor eforturi nobile de repunere în drept a Binelui, în general.

   Caruselul NEFIRESCULUI se învârte ameţitor şi mult, mult prea repede, ca să mai poată fi oprit! Şi ceea ce este şi mai rău, este faptul că acest ciclu ameţitor, periculos, atât de captivant, pentru unii, a intrat, deja, într-o fază finală! 

                            (Fragment selectat din cartea personală, publicată, intitulată " Anamneza eului meu, culegere de articole, eseuri şi reportaje personale publicate de-a lungul timpului")

Editor: Mihai GHEORGHIU

 


 "Prima datorie a omului este să fie drept" (Voltaire)


FORUM DE DISCUTII LIBERE

 

Google Translator

Numarul vizitatorilor nostri

 

 


Pentru accesare dati clik pe imagine!


OFERTA DE CARTE-Mihai Gheorghiu

PARTENERII NOSTRI


 

 

Advertising Disclaimer & Policies !



To view click on image!


 


Cabinet stomatologic in zona Detroit!


EXCELLENT TIRES SERVICES